Eram in Cora acum cateva luni. Stateam la o masa, in zona de fast food.

Deodata, aud niste strigate. Un paznic al hipermarketului, in jur de 60 ani dar energic, urla la un batran care arata cam de 80 si care impingea un carucior: “Iar ai venit??? Da-i drumu-acasa! Sa nu te mai prind pe aici!”. Asta fiind varianta scurta. Cea lunga avea cel putin 2 minute si continea si ceva injuraturi.

Paznicul se apropie cu pasi repezi de batran si ii ia o punga din mana, pe care o pune pe cutia de lemn unde se debaraseaza tavile de mancare, aratandu-i insistent drumul spre iesire. Batranul, nezicand nimic, o ia spasit spre directia impusa de paznic, impingandu-si carutul.

Ma uitam contrariat, si un pic furios. Incercam sa inteleg. Si pana la urma am reusit. Batranul nu era client al magazinului. Venea acolo sa adune resturile de mancare lasate de oameni pe mese. Si sticlele pe jumatate baute, de suc sau apa. Probabil facea asta frecvent, din moment ce paznicul a reactionat asa violent. Dar nu era nevoie de urlete. Ce facea batranul putea fi usor trecut cu vederea, ori, in cel mai rau caz, putea fi indrumat bland spre iesire. Batranul nu facea asta de placere. Saracia il impingea.

Eram destul de furios. Puteam foarte usor sa ma duc la paznic si sa urlu si eu un pic la el. Dar am preferat alta linie de actiune. Am luat punga cu resturi de mancare pe care paznicul o confiscase (munca de probabil 1 ora-doua din partea batranului, cu pandit de oameni care se ridicau de la masa, si reactionat repede, inainte sa debaraseze personalul de curatenie, totul pentru un hamburger pe jumatate mancat si un strop de apa pe fundul unei sticle) si i-am urmarit pe cei doi in timp ce se indreptau spre iesire.

Batranul se vedea ca nu voia sa plece, si dintr-odata alege o tactica neasteptata. Ca sa scape de urmaritor, intra cu tot cu carut intr-un pet shop din interiorul hipermarketului, facandu-se ca se uita la diverse produse. A functionat! Paznicul a ramas debusolat, un pic cu ochii in soare, si, neputand sa intre in magazin (nu era sub “jurisdictia” lui), a asteptat un pic si apoi a plecat bombanind.

Am intrat si eu in pet shop, indreptandu-ma catre batranul care se facea ca se uita printre rafturi. I-am inmanat punga pentru care muncise ultimele ore.

“- Asta e a dumneavoastra” i-am spus.

“- Va multumesc frumos….” mi-a raspuns el.

Am plecat de acolo multumit. Ii returnasem omului proprietatea, si am reusit sa nici nu fac scandal, scandal care ar fi creat stres atat pentru mine, cat si pentru altii.

Azi, cateva luni mai tarziu, sunt din nou in Cora. Tot la o masa. Vad un batran impingand un carucior, in zona fast food-urilor. Fata lui imi era vag familiara, dar nu stiam de unde sa il iau. Asa ca l-am urmarit cu privirea.

Se asezase si el la o masa, si studia oamenii. Caruciorul lui continea niste pungi, care nu pareau sa fie luate din hipermarket. Si cateva sticle de 0,5L, goale trei sferturi. In momentul asta stiam exact cine e. Era batranul de acum cateva luni. Paznicul de 60 de ani in schimb – nu mai era.

Il vad ca se ridica brusc de la masa, si se indreapta spre alta masa de unde tocmai plecase un cuplu de tineri. Se uita in tava lor. Nimic de luat de acolo. Decat o sticla de apa minerala, tot de 0,5, din care mai erau de luat maxim 2-3 inghitituri. Se intoarce la masa lui, si ia o gura de apa din sticla pe care tocmai o luase de pe masa tinerilor. Ii cade dopul pe jos. Intinde o mana tremuranda, care prinde cu greutate dopul, cu doua degete, si il pune din nou la locul lui, pe gura sticlei. In tot timpul asta, urmarind cu privirea celelalte mese.

Intre timp, ajunge la masa mea o prietena pe care o asteptam, si se aseaza langa mine exact cand eu ii faceam o poza batranului.

“- Vezi batranul de acolo?” ii zic ei.

“- Da. Cine e?” intreaba ea.

“- Urmareste-l putin, si ai sa vezi. Aduna resturile de mancare lasate de oameni pe mese”.

Nu termin bine propozitia, ca batranul se ridica sa verifice o tava lasata pe masa de cateva persoane care plecasera. Nu era de luat de acolo decat o sticla de cola mica, plina 1/3. O ia si o pune in carut.

Prietena mea, vazand faza, zice: “Vreau sa-i dau niste bani, dar imi e rusine. Ii dai tu?” ma intreaba. “Sigur, zic eu”. Scoate 10 lei din portofel, scot si eu 10, ea mai scoate 10. In total 30 lei. “Nu e prea mult?” o intreb. “Nu” imi raspunde ea.

Ma ridic si ma indrept spre batran. Ii intind banii.

“- Astia sunt pentru dumneavoastra”, ii zic.

Se ridica in picioare. Ia banii cu o mana sovaielnica, nevenindu-i parca sa creada. Ma priveste in ochi. Isi da sapca jos. Imi spune:

“- Va multumesc…. Multa sanatate va doresc, dumneavoastra si familiei dumneavoastra…” Isi cauta cuvintele. Parea miscat de ceea ce se intampla.

Ii multumesc. Ma indepartez. Ma apropii de masa mea, ne ridicam si plecam. Batranul ramasese in continuare in picioare, de parca nu reusea sa isi revina, cu sapca in mana, si ne urmarea cu privirea. Am simtit. Am aruncat o ultima privire in urma. Se uita la noi cum ne indepartam. Inclina capul din nou, in semn de multumire. Il inclin si eu.

Iar inclinandu-l, i-am zis de la departare, fara a pronunta macar un cuvant: “Multa sanatate va doresc. Aveti grija de dumneavoastra. Sunteti un suflet frumos.”.

Si… stiu ca a “auzit”.