Veneam de la o seara petrecuta intr-un club de social dancing. Daca nu stii ce inseamna, iti spun eu: dans in cuplu – kizomba, bachata si salsa.

Plecand din club, coboram pe Calea Victoriei, pe jos, si mergeam spre statia de autobuz pentru a lua autobuzul de noapte. Ca o paranteza, imi place mult sa circul noaptea cu autobuzul. E gol, si liniste, nu e trafic, si totul parca are alta vibratie. De obicei veneam cu masina, dar avand in vedere ca s-a stricat, am profitat de asta sa circul mai mult cu transportul in comun. Am inchis paranteza. Si, in timp ce inchideam paranteza, am ajuns in statie.

Cam frig. Dupa 2 luni de zile de calduri mari si uscaciune,  o singura zi ploioasa a adus o racoare destul de consistenta peste Bucuresti. Si eu eram in tricou, putin transpirat pe spate de la dans. Iar autobuzul venea in 20 min. M-am zgribulit pe o banca langa statie, asteptand, singura mea sursa de caldura fiind sticla cu apa, pe care degeaba o strangeam, ca nu ajuta.

Vine autobuzul. Ma urc. Ma asez langa o fata, care statea la geam, in spatele cabinei soferului. Reflexia ei in geamul fumuriu arata ca era semi-adormita, cu ochii inchisi. Dar o simteam totusi treaza. Intuitia.

Avea o rochie cu bretele. Si, din cand in cand, la curbe, mana ei se lipea usor de a mea, apoi se dezlipea. Ma uitam din cand in cand sa-i vad expresia. Avea ochii inchisi, dar nu dormea. Si parea sa aiba control asupra corpului ei, pentru ca nu i se legana incontrolabil capul, si nu se misca de colo-colo la zdruncinaturile autobuzului. Pielea mainii ei se lipea de a mea, ocazional. Pana cand a ramas lipita. M-am uitat la reflexia ei in geam. Ochii inchisi, parea inofensiva. Si nu ma deranja. Asa ca am lasat-o sa se lipeasca de mine. Si asa a ramas, 15-20 minute. La un moment dat chiar incepusem sa cred ca doarme. Urma in curand statia unde trebuia sa cobor eu, si ma gandeam foarte serios sa mai merg inca 2 statii in plus, pana la capat, ca sa n-o trezesc.

Dar, intre timp, o vad deschizand ochii, si revenindu-si. Isi misca capul, se uita pe geam. Mana insa ramasese lipita de a mea. Desi mai avea 20 cm loc intre ea si geam, deci putea lejer sa se dezlipeasca. Dar n-a facut-o. Parea sa ii fie putin rau. Cu strangere de inima am intrebat-o: “Esti ok?”. Ea: “Da, multumesc. De fapt nu prea, dar imi revin. Putina vodca nu a omorat pe nimeni.” Am zambit. Si ea venea din club. Dar alt tip de club, diferit de al meu.

Urma statia mea. S-a ridicat, m-am ridicat si eu. Am coborat amandoi in aceasi statie. Se pare ca era comuna. Si am luat-o in directii opuse. Am mai intrebat-o o data: “Sigur esti ok?”. Ea: “Da. Multumesc ca mi-ai tinut de cald.” A zambit si s-a indepartat, uitandu-se o ultima data dupa mine. I-am facut cu mana. Si asta a fost.

Am zambit si eu, indreptandu-ma spre casa. Dragut. Deci special a stat cu mana lipita de a mea. Nu dormea, era constienta. Dar a vrut. A ales sa faca asta. Simtea nevoia. Iar eu am simtit sa o las. Oameni din astia iti fac viata un pic mai frumoasa.

De asta ma bucur ca am ales sa iau autobuzul de noapte.