Scrisoarea Barbatului catre Femeie


femeieFemeie, e randul tau sa vii in fata.

Timp de milioane de ani am fost impreuna. Pas langa pas. Umar langa umar. Completandu-ne unul pe altul.

Asa am invatat, evoluand impreuna atata timp. Eu am devenit puternic, pentru a te proteja, si a construi, si a vana. Tu ai devenit fragila si delicata, dandu-mi posibilitatea de a face aceste lucruri. Si ti-ai dezvoltat latura emotionala, cu care m-ai sustinut cand am avut nevoie. Si cu care m-ai mangaiat, pe mine si pe copiii pe care i-am fi avut sau nu. Cu latura asta ai facut mai frumoasa o lume intreaga. Milioane de ani.

Milioane de ani ai stat cu un pas in spatele meu, sustinandu-ma din umbra. Asa ti-ai dorit. Si asa am decis, impreuna. Iar acum iti doresti sa vii in fata. Te invit cu drag. Pentru ca e momentul sa faci asta. E momentul tau.

Tot timpul asta am creat o lume a mea. Am construit, am inventat lucruri noi, incredibil de detaliate tehnic. Zgarie-nori, avioane, masini. Dar si razboaie. Si o societate bazata pe legi fara suflet. O lume rationala. Care acum e atat de stricata si peticita, ca orice i-as face – nu mai functioneaza cum trebuie. Am incercat sa repar multe, asa cum am stiut mai bine. Nu prea mi-a reusit.

Am obosit. In lumea pe care am creat-o nu-mi mai gasesc locul. A devenit un monstru lacom pe care zi de zi ma chinui sa-l tin sub control, si zi de zi isi lasa amprenta asupra mea. Ma umple de rani. Rolul meu primordial, pe care il am in ADN de milioane de ani, acela de a-mi intretine familia, greu mi-l mai indeplinesc. Cateodata, oricat as incerca, nu reusesc. Stresul isi lasa zi de zi amprenta asupra mea. Imbatranesc pe zi ce trece, albesc, ma imbolnavesc si mor, cu ani de zile inaintea ta. Si te las singura.

Nu mai vreau asta. Si mi-e greu. Te rog, iarta-ma. Iarta-mi neputinta. Stiu ca eu trebuie sa fiu cel puternic, dar de cele mai multe ori ajung sa fiu slab. Uneori te cert, sa mai golesc paharul de frustrari adunate din viata. Alteori tu ma certi, pentru ca nu imi indeplinesc rolul meu, asa cum am convenit acum milioane de ani.

Si ai dreptate. Iarta-ma ca iti pun pe umeri si responsabilitatile mele. Dar poate asa sunt randuite lucrurile. Sa ai sansa sa poti veni si tu in fata. Sa construiesti o noua lume, mai frumoasa decat cea pe care am construit-o eu. Sa pui suflet in ceea ce eu n-am pus.

Eu voi face un pas in spate. Sa ma cunosc mai bine. Sa ma impac cu emotiile mele. Sa plang. Sa ma accept. Sa ma odihnesc. Si poate sa revin cu forte noi. Am nevoie de asta. Iar tu – construieste. Dar nu ceea ce construiesc eu, ce este tehnic. Asta voi face in continuare, ca si pana acum. Nu ma voi opri din construit. Lasa-mi mie partea tehnica. Tu construieste cu sufletul. Pune-l in tot ceea ce faci. Fa ceea ce-ti place sa faci, din toata inima ta. Arata-ti lumina, puterea, stralucirea. Care atata timp au stat ascunse in spatele meu. Meriti asta.

E greu, stiu. Dar nu esti singura. Eu o sa fac ce ai facut tu – o sa te sustin. Nu esti singura.

Si chiar daca esti puternica, eu te voi proteja. Te voi apara. Voi fi partenerul tau. Iar la sfarsitul zilei, nu incerca sa-mi reprosezi neputinta mea, in speranta ca voi schimba ceva. Nu ma face sa ma simt slab, pentru ca nici unul dintre noi nu va fi multumit, si ne vom rupe in doua. Da-mi voie sa fiu cum aleg sa fiu, si accepta-ma, te rog. Iar eu te voi strange in bratele mele puternice, te voi privi adanc in ochi si in suflet, si te voi mangaia pe obraz.

Hai, curaj. Paseste in fata!

Arata-ti stralucirea, lumina! PUTEREA!

Arata ca poti face o lume mai buna. Cu bunatatea ta, cu daruirea ta, cu sensibilitatea ta, cu iubirea ta. Cu bucuria ta, cu zambetul tau!

E momentul tau, pe care l-ai asteptat atat si atat timp! Il meriti.

Straluceste!

 

Advertisements