Eram ieri intr-un hipermarket din Bucuresti, la baie. Ma duc spre una dintre chiuvete sa ma spal pe maini, si cu coada ochiului vad in stanga mea o persoana care facea niste miscari ciudate, mai atipice si care nu prea pareau sa aiba legatura cu spalatul pe maini.

Ma uit la el in oglinda. Era un batran, de cam 80 ani, slab, un pic mai scund ca mine, cu parul alb, dat pe spate. Fruntea si pielea de pe fata erau incretite de trecerea anilor, iar barba deasa si alba era crescuta de 2-3 cm. Tinea in mana dreapta un aparat de ras de unica folosinta, iar in mana stanga un sapun cu care incerca sa faca spuma pe fata, pentru a se barbieri.

Asta facea! Incerca sa se barbiereasca!

Am mai vazut asemenea imagini de-a lungul timpului, cu oameni ai strazii care se spalau ori barbiereau la toalete publice din hipermarketuri ori McDonald’s-uri, dar aici era ceva diferit. Batranul nu parea om al strazii, nu mirosea ca ei. Intr-adevar, nu mirosea nici frumos, avea mirosul specific al batranilor care dupa varsta de 70-80 ani nu mai pot sau nu mai au motiv sa se ingrijeasca de igiena personala ori de imbracaminte, precum o faceau in tinerete.

Il priveam cu coada ochiului in oglinda, cu mare grija sa nu il deranjez. Isi daduse cu sapun pana si pe gulerul camasii si avea o bucatica de sapun si in ureche, iar mainile nu il mai ascultau cand incerca sa dea cu lama pe fata. Din motivul asta, reusise sa se rada doar pe obraji, la perciuni si mustata, dar cu mare greutate si cu portiuni de par ramase neindepartate. Se vedea ca ii e greu.

Deodata aud o voce indreptata spre mine: “Fiti amabil, puteti sa imi dati si mie de 2 ori cu aparatul asta?”

Era el. Ma ruga sa il ajut. Am ramas un pic blocat. Nimeni nu ma rugase vreodata sa il ajut sa se barbiereasca, si nici nu facusem vreodata asta pentru altcineva. Dar aveam un sentiment bun legat de a face asta, si intuitia imi zicea sa trec la treaba.

Si am trecut. Timp de cam 20 minute am barbierit cat am putut de bine omul care imi putea fi bunic. Nu a fost usor, pentru ca in loc de spuma de ras aveam doar sapun, aparatul nu prea taia bine, pielea era destul de denivelata si isi pierduse demult elasticitatea, iar barba era foarte deasa si tepoasa. Am finisat zonele pe care el le omisese, mai greu accesibile, de la perciuni si pe langa mustata, si am luat de la 0 partea de dedesubtul barbiei, care a fost cel mai dificil de indepartat.

In timp ce faceam asta, am auzit cateva exclamatii, printre care pot sa enumar “Doamne, s-a facut lumina!”, “Sa va dea Dumnezeu sanatate, dumneavoastra si familiei!” sau “Nu pot sa cred ca am facut-o si pe-asta!”

Intr-un final, cand am considerat eu ca treaba se ridica la standardele mele, i-am spus ca am terminat si ca se poate spala pe fata. Spalandu-se, se tot pipaia de parca nu-i venea sa creada cat de fina e pielea, si imi multumea continuu, de parca ce facusem nu era nici mai mult nici mai putin de o minune.

Mi-a mai multumit inca o data, mi-a strans mana cu putere si m-a salutat in stil militaresc, ceea ce m-a convins ca era veteran de razboi, apoi am plecat, nu inainte insa de a ii cere permisiunea sa fac o poza cu el.

Nu pot exprima in cuvinte bucuria pe care am simtit-o cand am plecat de acolo. Parca oferisem cuiva un motiv sa traiasca, asa de intens se simtea. Coborand scarile, parca pluteam.

Incredibila viata asta, cum te surprinde cand te astepti mai putin, cu lucruri frumoase.

Daca vei avea vreodata ocazia sa faci un bine, asa cum mi s-a oferit mie in baia din hipermarket, profita de ea. Fara sa iti dai seama, poti fi catalizatorul unei schimbari extraordinare in viata cuiva. Iar satisfactia e gigantica. Multumesc, bunicule, ca mi-ai dat voie sa te barbieresc.