Cum am scapat de atacuri de panica


De cateva zile nu mai puteam sa adorm.

Atipeam, si ma trezeam brusc si violent, cu o senzatie de sufocare in gat, ca si cum cineva ar fi incercat sa ma stranga de el. Initial am dat vina pe luna plina, care imi lumina fata cateva ore bune cand stateam in pat, de cateva nopti incoace. M-am mutat in alta camera, am tras draperiile. O vreme a fost mai ok, dar apoi senzatiile au reinceput. Si nu mai era luna plina.

Asa ca am dat vina pe o raceala, si pe faptul ca gatul e inflamat. Am asteptat sa se vindece, tratandu-l cu ceaiuri, fructe si miere. Noapte dupa noapte insa, aceeasi senzatie. Incepusem sa dezvolt inca o frica: sa nu am vreo tumora in gat, care imi obstructioneaza caile respiratorii.

Raceala a trecut, treptat, dar senzatiile au continuat. Gatul nu mai putea fi considerat vinovat. Creierul a inceput sa faca tot felul de scenarii, cum ca ar fi niste energii nefaste in camera, asa ca am schimbat camera in care dormeam. Am inceput sa dorm mai bine in sufragerie, cateva zile. Treptat insa, aceeasi trezire violenta a inceput sa se manifeste in orice loc as fi dormit. Trecusera 2 saptamani.

Incepusem sa adorm tarziu si sa dorm putin. Adormeam pe la 3-4 dimineata, dupa cateva incercari concretizate in treziri agitate, sufocante, batai puternice ale inimii si transpiratii instantanee. Cand aveam un episod din asta, aprindeam lumina, deschideam geamul si dadeam drumul la un film, pana cand ma lua somnul iar.

Imi era teama sa adorm pentru ca stiam ce urmeaza sa experimentez. Si imi mai era teama ca, la un moment dat, n-o sa ma mai trezesc. Fiecare noapte devenea din ce in ce mai greu de asteptat. Si de trecut. Dormeam in medie 4 ore. 4 ore agitate, cu treziri dese si vise urate.

A trecut o luna. O luna de nopti dormite partial, pline de panica, atipeli din care ma trezeam speriat si sufocat, odihna putina. Eram o epava. Si, cand credeam ca mai rau nu poate fi, starea s-a agravat. Am inceput sa am atacuri de panica in toata puterea cuvantului. Erau declansate de venirea intunericului.

Cum incepea sa se innopteze, simteam ca nu mai pot respira bine. Incepeam sa transpir, inima incepea sa imi bata mai tare. Deschideam geamurile, iar aerul rece ma calma temporar. Dupa un timp, senzatiile reveneau. Ieseam afara, si ma plimbam. Si asta ajuta. Aerul proaspat de afara, oamenii, plimbarile nocturne cu masina si ori alte activitati desfasuram – imi luau mintea de la senzatii. Dar… era doar temporar. Senzatia era asemanatoare unui monstru violent si infometat, pe care il adormeam pentru un timp deschizand geamurile sau iesind pe afara, insa era doar o chestiune de timp pana revenea, cu forte multiplicate. In prima seara de genul asta, am hotarat sa merg la un film, sa imi mai mut gandurile.

Am ales un film “minunat”. Un thriller de 3 ore jumate, cu muzica aferenta si scenarii sumbre, gri. Sala intunecata ma sufoca. Pe parcursul filmului am iesit de vreo 4-5 ori. Senzatiile treceau temporar, apoi reveneau cand intram in sala. Fiecare bucatica a mintii imi striga sa plec de acolo, in timp de o voce interioara imi spunea sa stau. Am decis sa stau, promitandu-mi in acelasi timp ca daca ajung cu bine la sfarsitul filmului – desfac o sampanie si o beau singur. Asa ca am stat locului, infruntandu-mi frica. S-a sfarsit filmul, iar senzatia de eliberare a fost minunata. Aveam o stare asa de buna ca imi venea sa zbor. Infruntarea fricii o declansase.

Speram ca minunatia asta de senzatie sa ma ajute sa adorm. Nu s-a intamplat asa. Au trecut 2 nopti de genul asta, identice aproape.

Nu stiam ce sa mai fac. Nu intelegeam de unde vin starile. Fiind empatic, credeam inclusiv in posibilitatea ca alte persoane sa imi transmita starile lor, ori eu sa ma conectez fara sa vreau la fricile lor. Exista si posibilitatea existentei energiilor negative in casa, exista si varianta unor traume personale nevindecate, care lasate asa – se amplificasera. Credeam chiar si in faptul ca mostenisem pe linie genetica niste cicatrici emotionale de la parintii, bunicii ori stramosii mei.

Credeam cu tarie in vindecarea prin propriile puteri, dar orice incercam se concretiza in esec. Am inceput sa ma panichez si, desi nu credeam in medicamente, eram pregatit sa merg la un psihiatru. Starile erau horror.

In a doua din cele 2 seri, cand iesisem afara sa ma duc intr-un hipermarket, incercand sa scap de stari, am sunat-o pe o prietena buna, terapeut. M-a programat a doua zi. Iesirea ma calmase. Dar ce aveam sa fac in noaptea respectiva? Cum treceam eu de ea?

M-am intors cu groaza acasa.

Am pus niste filme de comedie. Erau amuzante, dar nu imi iesea nici un zambet macar. Fricile erau in background si blocau totul. Mi-am pus muzica. Nimic. Am lasat muzica mergand si mi-am facut de lucru prin casa. Intre timp, boxa conectata la calculator s-a stins, si muzica nu se mai auzea, dar videoclipurile rulau pe youtube, in autoplay, unul dupa altul.

Cand m-am intors in sufragerie, apareau versuri pe ecran. Era un video cu lyrics. Un cuvant tot aparea frecvent: “MONSTER”.

Mi-a atras atentia. Parca ceva sau cineva imi zicea sa dau drumul la boxa si sa urmaresc video-ul. Am dat de la inceput. Melodia se numea chiar “Monster”, de la “Imagine dragons”.

Versurile refrenului defilau intr-una:

“I’m only a man with a chamber who’s got me

I’m taking a stand to escape what’s inside me

A monster, a monster, I’ve turned into a monster

A monster, a monster, and it keeps getting stronger.”

 

Am urmarit pana la capat video-ul, de mai multe ori. Tot continutul lui parea sa rezoneze cu mine 99%. Lacrimi au inceput sa mi se prelinga pe obraz. Am realizat un lucru: toata viata mea m-am considerat o persoana buna. Mereu am dorit sa ajut pe altii, si detestam pe cei ce faceau rau. Facand asta insa, m-am detestat zeci de ani chiar pe mine.

De ce? vei intreba.

Pentru ca in mine, ca si in oricine altcineva, coexista 2 parti: partea buna si partea rea. Negand, respingand, neacceptand sau urand pe oricare din ele, te negi, te respingi si te urasti pe tine. Iar eu asta am facut, timp de 38 de ani. Iar acum…… abia acum – am realizat.

Am facut lucrul pe care se zice ca un barbat nu trebuie sa il faca niciodata –  am plans. 5-10-15 minute, in mai multe reprize. Nu mai stiu exact cat. Ce stiu e m-am simtit mai usurat dupa ce am facut-o.

Lacrimile au fost o descarcare puternica, iar realizarea care le-a declansat a fost si mai puternica. Ca o bomba atomica care a explodat in mine, si de care pana azi nu stiam ca exista. Noaptea insa, tot agitata a fost.

A doua zi am mai avut cateva lacrimi, m-am mai descarcat putin.

Apoi am mers la prietena mea terapeut. Timp de o ora am discutat, i-am impartasit toate experientele din ultimele zile, si i-am spus de realizarea declansata de videoclip. Intamplarea a facut ca s-a regasit si ea, si din conexunea asta am descoperit inca alte cateva chestii, cum ar fi:

  1. Oricat de dur as fi cu mine, oricat as alerga dupa fericire, realitatea e ca viata e o sinusoida. Plina de urcusuri si coborasuri. Lectia: “Do the best you can”. Nu te alerga, nu fi dur cu tine, nu avea asteptari mari de la tine. Toate astea te vor pune jos. Do the best you can.
  2. Nu sunt doar o fiinta de lumina, ci am si intuneric in mine. Ca il accept sau nu, el este acolo. Dar daca nu il accept, si voi lupta impotriva lui, voi lupta practic impotriva mea. Iar asta e reteta sigura pentru boala, emotionala si fizica. Lectia: “Accept your darkness, it’s a part of you”.
  3. Din punctul meu de vedere, trebuie sa fiu cea mai importanta persoana de pe lumea asta. Daca nu chiar singura importanta. Am venit aici ca sa invat, sa cresc si sa evoluez. Sigur, asta presupune si durere, dar atata timp cat nu voi uita de mine incercand sa ii ajut pe toti ceilalti, totul va fi bine. Lectia: “Umple paharul tau si ofera celorlalti din preaplin si din ce se revarsa pe deasupra. Daca ii vei ajuta dintr-un pahar gol nu iti va mai ramane nimic. Doar un gol.”

In noaptea care a urmat dupa terapie, la venirea intunericului am experimentat doar o usoara umbra de panica. 10% din ce era. Am dormit 8 ore. Ce-i drept, cu 3 treziri, dar fara panica. Si wtf, sunt 8 ore! Nu 4. Noaptea care a urmat dupa astea 8 ore s-a incheiat dupa 10 ore de somn, tot cu 3 treziri si 10% panica inainte, dar am dormit 10 ore. Toate noptile care au urmat apoi au fost precedate de 0% panica la venirea serii si cel putin 8 ore de somn neintrerupt. 0% sufocare, 0% teama.

In doar 2 zile, M-AM VINDECAT!

 

Reteta mea, care m-a ajutat sa scap de atacurile de panica dupa doar 2 zile, a fost urmatoarea:

– am iesit afara, in locuri publice (aerul rece, oamenii din jur, chiar si niste activitati minore cum ar fi schimbarea unui bec la masina ajuta, pentru ca iti muta focusul. Temporar, dar ajuta)

– mi-am ascultat vocea interioara si nu creierul (tineti minte ca in cinematograf mintea imi striga sa plec de la film, intuitia imi zicea sa stau)

– mi-am confruntat frica (in loc sa fug, uneori am preferat sa stau singur si sa ii cer sa imi spuna ce vrea, si sa faca ce vrea cu mine pentru ca nu o sa mai fug. Senzatiile sunt horror, dar daca le lasi sa treaca prin tine nu numai ca nu te vor omori, dar te vei simti eliberat)

– m-am descarcat prin plans, de 3 ori in 2 zile

– am deschis ochii si urechile si am vazut semne ajutatoare (daca nu faceam asta, nu vedeam versurile de pe ecran, primite parca din neant)

– am vorbit cu oamenii despre problema mea (in cazuri din astea ajuta enorm; dincolo de faptul ca te simti ascultat si inteles, multi se vor oferi sa te ajute – si asta e de cele mai multe ori luminita de a capatul tunelului. La mine luminita a fost terapia de 1 ora)

Tine minte, fiecare din lucrurile astea au contribuit la vindecarea totala. Nici unul, de unul singur, nu ar fi facut-o. Toate, impreuna, au fost reteta succesului.

Nu mi-a fost usor sa scriu toate trairile si experientele asta, pentru a fi vazute de toata lumea. Dar deschiderea asta a mea sper fie de folos cuiva.

Asta e reteta mea de vindecare in 48 de ore fara medicamente sau doctori, de 2 zile de atacuri de panica si o luna de nopti agitate.

Sper sa te ajute. Daca da, scrie-mi.

Cu drag, Razvan.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s