E dupa-amiaza. Ai plecat de la serviciu, si, in drum spre casa, te opresti sa platesti niste facturi.

Speri sa rezolvi repede, ca sa ajungi acasa, sa mananci, sa te speli si sa te relaxezi. Planul tau curand e mistuit de flacarile unui eveniment socant: la plata facturilor e coada. De 15 persoane. Care in 10 minute nu s-au miscat deloc. Ti se urca sangele la cap.

“- De ce??? Decedecedecedeceeeeee???? “, iti spui in sinea ta, aproape urland. “De ce tocmai mieeeeee????”

Si astepti. Ca n-ai incotro. Si astepti. Si astepti. Timpul trece cu viteza unui melc somnoros pe canicula. 15 minute, 20, 30! Nu mai poti. Scoti portofelul, sa-l ai pregatit. Te uiti in el trecator. NU AI SUFICIENTI BANI! Lasi repede loc la coada, cand mai ai 2 persoane in fata si incepuse sa se miste, si dai fuga la bancomatul de dupa colt.

Unde e de asemenea coada! Pentru ca e vineri si lumea are nevoie de ani pentru weekend! N-ai incotro si stai si aici. Desi se misca mai repede, cele opt persoane din fata par enorm de multe! Senzatia de stres se amplifica, gandindu-te ca pierzi randul dincolo. Bati din picior. Oftezi interminabil. E cald. Soarele te bate in cap. Sunt 50 de grade pe asfaltul dogoritor, de iulie. Ajungi in fata. Degetele tale pe tastele bancomatului nu ai fost niciodata asa de rapide! Rezolvi, fugi spre cealalta coada. Unde ti-a trecut randul!

“Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!!!!!!!! Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!!!!!!!! Nu se poate asa ceva!”

Renunti, pleci acasa plin de draci. Maine e o alta zi, si alta ocazie de a pierde timpul pe la cozi.

Dar de ce te-ai enervat? Stii?

Posibil ca explicatia sa fie alta decat crezi tu. Nu, nu e ca  esti ghinionist, si nu, nu e de vina nici casierul ca se misca incet. Motivul este TIMPUL.

Subconstient, simti ca timpul tau e valoros. Orice risipa a lui de scoate din sarite, in special daca iti este irosit de altii.

De fiecare data cand:

– stai la o coada

– astepti la casa unui supermarket

– cineva intarzie

– stai la un semafor lung si se mai si baga cate un taximetrist in fata ta,

simti ca toti oamenii astia isi bat joc de timpul tau. Ca ti-l irosesc. “Timpul meu e al meu, nimeni nu are dreptul sa-l iroseasca!”. Asta e de fapt convingerea ta, radacina tuturor nervilor, radacina de care e foarte posibil ca pana in momentul asta sa nu fi fost constient.

Fieare din noi pune valoare pe timpul lui. Fara exceptie. Vrem sa ni-l irosim doar noi insine, nu si altii. Toleranta noastra are niste limite.

Dar, poate, TIMPUL NU EXISTA. E doar o iluzie. Iar testele care ne pun la grea incercare rabdarea – ne sunt trimise de Viata pentru a ne ajuta sa ne-o exersam. Si sa crestem emotional si spiritual. Si sa ajungem sa nu ne mai afecteze persoanele care par sa ne iroseasca timpul. Exista oare posibilitatea asta?