De ce NU FACI BANI facand ce-ti place


In ultimii 10 ani – era dezvoltarii personale sa-i zicem – se tot vehiculeaza ideea ca poti face bani facand ce-ti place. Realitatea cruda e ca nu prea – indiferent la cate seminarii de abundenta ai fi fost, ori la cate carti de educatie financiara ai fi citit.

Explicatia e de fapt foarte simpla, si poate ceva la care nu te-ai fi gandit vreodata. Si nu, nu tu esti de vina. Esti pregatit? Here it comes:

VEI FACE BANI DOAR DACA CEEA CE-TI PLACE TIE ESTE COMPATIBIL CU LUMEA MATERIALA IN CARE TRAIESTI, SI CU MECANISMELE EI FINANCIARE.

Ce inseamna asta?

Pai, daca esti artist, vei castiga doar cat sa supravietuiesti, iar in unele cazuri chiar mai putin. De ce? Pentru ca oamenilor le place sa se bucure de arta, nu sa plateasca pentru ea. Best things in life are free, remember?

De aia sunt muzicieni sau cantareti foarte talentati care canta prin baruri sau la colt de strada, de-aia sunt pictori cu un talent incredibil care se chinuie sa-si vanda operele de arta, de aia sunt fotografi care vin cu bani de acasa pentru echipamente, de-aia sunt instructori de dans care ar vrea sa predea full-time dar nu fac suficienti bani din asta incat sa traiasca decent, autori de carti misto pe care nu le citeste nimeni pentru ca nu sunt promovate. Marii pictori, sculptori, artisti, inventatori – in timpul vietii au fost falimentari. Abia dupa moarte operele lor au crescut in valoare.

Ca sa faci suficienti bani din arta/ domeniul spiritual trebuie sa TE ADAPTEZI LUMII IN CARE TRAIESTI.

Si asta ce mai inseamna?

Inseamna sa creezi ambalaje care sa ia ochiul pentru ce faci tu, sa te promovezi agresiv, sa ai un cerc de oameni care sa te ridice. Stiu, nu are nici o legatura cu arta ta. Dar din pacate asta e momentan lumea in care existi. Pana o sa se schimbe ea, lucrurile vor sta la fel.

Asa ca, daca vrei sa faci bani din ceea ce-ti place, trebuie sa faci compromisuri. Daca nu vrei sa le faci, nu vei face bani.

O tipa agent literar din SUA mi-a spus la un moment dat ca e insuficient ca am scris o carte. Ce daca mi-am pus tot sufletul in ea? Inseamna doar 25%. Restul de 75% pana la succes presupune sa stiu sa imi promovez singur cartea. Ca ea nu ma poate ajuta. That was a wake-up call.

Abundenta nu tine nici de limitarile tale personale, nici de talentul tau, ci de COMPATIBILITATEA CU LUMEA IN CARE TRAIESTI. Sunt atatia oameni lipsiti de orice talent care fac bani de-i intorc cu lopata doar pentru ca s-au adaptat cerintelor lumii inconjuratoare. Ce talent au “vedetele” autohtone siliconate si upgradate? Nici macar unul. Tot ce au facut a fost sa isi puna silicoane, dinti, botox, sa se duca la salonul de bronzat, la salonul de cosmetica si in mall dupa haine. Facand asta, au atras oameni influenti care le-au facut cunoscute. Apoi au aparut la TV, unde prin aspectul exterior au devenit modele de urmat pentru tineri, apoi aparitiile tot mai dese le-au crescut notorietatea, apoi au primit propriul talk-show sau o oferta de la o casa de discuri, desi aveau 0 talent. Au aparut prin reviste, tv de cancan, unde prin scandalurile in care erau implicate amuzau oamenii din fata televizorului. Asa se fac banii. Nu (doar) fiind talentat.

Stiu atatia DJi talentati care abia isi platesc chiria, si isi pierd weekendurile prin cluburi de hiphop, r&b si se intorc acasa la 7 dimineata cu degetele umflate, bataturi in palma si dureri de picioare de la atatea ore de stat in fata pupitrului. Fac bani? Nu. In timp ce un DJ de muzica electronica care umple un stadion si face milioane de dolari aproape ca nici nu atinge butoanele, pentru ca are toate seturile/tranzitiile/mixurile facute dinainte, de altcineva, si el le da doar play. Oamenii stiu asta? Normal ca nu. Ei vin pentru sunetul puternic, pentru artificii, pentru show.

Iata, deci, raspunsurile pe care poate le cautai.

Iti place ce faci? Fa in continuare, dar pe putini bani.

Vrei mai multi bani? Fa compromisuri si transforma-te in ceva ce nu te reprezinta.

Totul este o alegere: sa oferi lumii din suflet ce ai de oferit, sau sa faci bani. Depinde de tine pe care o alegi.

Advertisements

Cum sa faci sa traiesti mai mult?


Raspunsul la intrebarea asta s-ar parea ca se gaseste pe toate drumurile. Cu totii am citit zeci, poate sute de articole sau carti despre cum sa fii sanatos, sa traiesti mai mult.

Cel mai comun sfat, intalnit peste tot, pare sa fie: “Mananca sanatos si fa sport”. Ok. Cum s-ar putea adapta propozitia asta lumii in care traim?

Pai, avand in vedere ca majoritatea muncim 8 ore pe un scaun recomandarea ar fi o dieta pe cat posibil bazata pe legume si fructe, si mers la sala de 2-3 ori pe saptamana. Does that really work? Um… no.

Printre sutele de articole citite, am dat si peste unele despre vegetarieni care au murit la 30 ani si mancatori de slanina/ fumatori care au trait 100. Si te face sa te gandesti.

Pe mine m-ar duce gandul la vremurile preistorice, unde TOTUL era natural. Legumele si fructele nu erau tratate, apa de izvor nu avea clor adaugat, nu exista poluare, oamenii mancau totul proaspat cules/vanat/pescuit. Bio. Aveau contact zilnic cu natura. Mergeau in talpile goale. Faceau sport destul avand in vedere cate zeci de km parcurgeau zilnic sa aduca mancare acasa.

Cu toate astea, traiau in medie 30 ani. Iar acum traim in medie 70 ani. WTF, spuneti? Pai da. Ceva nu se leaga. Pai cum aia de atunci sa traiasca bio, sa faca sport, si sa traiasca mai putin de jumate din cat traim noi, astia poluati, chimizati si stresati? Stresati? Hm… Daca crezi ca esti stresat acum, imagineaza-ti cat de stresat era ala de acum cateva milioane de ani, cand planul nu-i functiona si in loc sa dea jos cu sulita baretai mamutul, era alergat prin padure de el.

Zi de zi se lupta pentru propria supravietuire. Stresul era o constanta. DE AIA TRAIA 30 ANI!

Radem, glumim, dar noi suntem bine fata de atunci. Avem totul la nas, confortul este la nivele maxime, suntem si stresati, dar evident mult mai putin fata de atunci. Deci care este cel mai important factor care ne determina longevitatea, depasind cu mult si sportul, si mancarea bio? Stresul.

Esti stresat constant, traiesti putin. Esti stresat putin, traiesti mult. De milioane de ani, asta pare sa fi ramas singura constanta.

Asa ca ia incearca urmatorul regim de viata: mananca ce vrei, bea ce vrei, fumeaza ce vrei, dormi cat vrei, dar mentine stresul la un minim si fii calm. Ia sa vezi cum redevii sanatos si traiesti mult. Imi multumesti mai tarziu.

11/11/2017, o zi cu o incarcatura energetica extraordinara!


Uita de dorintele pe care ti le pui de anul nou!

Sambata, este 11/11/1 (in numerologie, 2017=2+0+1+7=10=1+0= 1).

Se spune ca este o zi extrem de puternica energetic, ziua in care lucrurile la care te gandesti se manifesta mult mai repede.

Ziua de 11/11 este amplificata de faptul ca suntem in anul 1, anul noilor inceputuri, in care avem ocazia sa lasam in urma tot ce ne leaga de trecut si sa avem parte de un nou inceput.

Daca iti doresti ceva cu putere, te sfatuiesc ca te gandesti la acel lucru pe tot parcursul zilei, in special la orele 1:11 si 11:11 (atat noaptea, cat si dimineata, dupa-amiaza si seara). Puterea lui 1 este cu atat mai mare cu cat apare mai des, asa ca foloseste-o spre a obtine ce iti doresti.

Succes!

Cum am scapat de atacuri de panica


De cateva zile nu mai puteam sa adorm.

Atipeam, si ma trezeam brusc si violent, cu o senzatie de sufocare in gat, ca si cum cineva ar fi incercat sa ma stranga de el. Initial am dat vina pe luna plina, care imi lumina fata cateva ore bune cand stateam in pat, de cateva nopti incoace. M-am mutat in alta camera, am tras draperiile. O vreme a fost mai ok, dar apoi senzatiile au reinceput. Si nu mai era luna plina.

Asa ca am dat vina pe o raceala, si pe faptul ca gatul e inflamat. Am asteptat sa se vindece, tratandu-l cu ceaiuri, fructe si miere. Noapte dupa noapte insa, aceeasi senzatie. Incepusem sa dezvolt inca o frica: sa nu am vreo tumora in gat, care imi obstructioneaza caile respiratorii.

Raceala a trecut, treptat, dar senzatiile au continuat. Gatul nu mai putea fi considerat vinovat. Creierul a inceput sa faca tot felul de scenarii, cum ca ar fi niste energii nefaste in camera, asa ca am schimbat camera in care dormeam. Am inceput sa dorm mai bine in sufragerie, cateva zile. Treptat insa, aceeasi trezire violenta a inceput sa se manifeste in orice loc as fi dormit. Trecusera 2 saptamani.

Incepusem sa adorm tarziu si sa dorm putin. Adormeam pe la 3-4 dimineata, dupa cateva incercari concretizate in treziri agitate, sufocante, batai puternice ale inimii si transpiratii instantanee. Cand aveam un episod din asta, aprindeam lumina, deschideam geamul si dadeam drumul la un film, pana cand ma lua somnul iar.

Imi era teama sa adorm pentru ca stiam ce urmeaza sa experimentez. Si imi mai era teama ca, la un moment dat, n-o sa ma mai trezesc. Fiecare noapte devenea din ce in ce mai greu de asteptat. Si de trecut. Dormeam in medie 4 ore. 4 ore agitate, cu treziri dese si vise urate.

A trecut o luna. O luna de nopti dormite partial, pline de panica, atipeli din care ma trezeam speriat si sufocat, odihna putina. Eram o epava. Si, cand credeam ca mai rau nu poate fi, starea s-a agravat. Am inceput sa am atacuri de panica in toata puterea cuvantului. Erau declansate de venirea intunericului.

Cum incepea sa se innopteze, simteam ca nu mai pot respira bine. Incepeam sa transpir, inima incepea sa imi bata mai tare. Deschideam geamurile, iar aerul rece ma calma temporar. Dupa un timp, senzatiile reveneau. Ieseam afara, si ma plimbam. Si asta ajuta. Aerul proaspat de afara, oamenii, plimbarile nocturne cu masina si ori alte activitati desfasuram – imi luau mintea de la senzatii. Dar… era doar temporar. Senzatia era asemanatoare unui monstru violent si infometat, pe care il adormeam pentru un timp deschizand geamurile sau iesind pe afara, insa era doar o chestiune de timp pana revenea, cu forte multiplicate. In prima seara de genul asta, am hotarat sa merg la un film, sa imi mai mut gandurile.

Am ales un film “minunat”. Un thriller de 3 ore jumate, cu muzica aferenta si scenarii sumbre, gri. Sala intunecata ma sufoca. Pe parcursul filmului am iesit de vreo 4-5 ori. Senzatiile treceau temporar, apoi reveneau cand intram in sala. Fiecare bucatica a mintii imi striga sa plec de acolo, in timp de o voce interioara imi spunea sa stau. Am decis sa stau, promitandu-mi in acelasi timp ca daca ajung cu bine la sfarsitul filmului – desfac o sampanie si o beau singur. Asa ca am stat locului, infruntandu-mi frica. S-a sfarsit filmul, iar senzatia de eliberare a fost minunata. Aveam o stare asa de buna ca imi venea sa zbor. Infruntarea fricii o declansase.

Speram ca minunatia asta de senzatie sa ma ajute sa adorm. Nu s-a intamplat asa. Au trecut 2 nopti de genul asta, identice aproape.

Nu stiam ce sa mai fac. Nu intelegeam de unde vin starile. Fiind empatic, credeam inclusiv in posibilitatea ca alte persoane sa imi transmita starile lor, ori eu sa ma conectez fara sa vreau la fricile lor. Exista si posibilitatea existentei energiilor negative in casa, exista si varianta unor traume personale nevindecate, care lasate asa – se amplificasera. Credeam chiar si in faptul ca mostenisem pe linie genetica niste cicatrici emotionale de la parintii, bunicii ori stramosii mei.

Credeam cu tarie in vindecarea prin propriile puteri, dar orice incercam se concretiza in esec. Am inceput sa ma panichez si, desi nu credeam in medicamente, eram pregatit sa merg la un psihiatru. Starile erau horror.

In a doua din cele 2 seri, cand iesisem afara sa ma duc intr-un hipermarket, incercand sa scap de stari, am sunat-o pe o prietena buna, terapeut. M-a programat a doua zi. Iesirea ma calmase. Dar ce aveam sa fac in noaptea respectiva? Cum treceam eu de ea?

M-am intors cu groaza acasa.

Am pus niste filme de comedie. Erau amuzante, dar nu imi iesea nici un zambet macar. Fricile erau in background si blocau totul. Mi-am pus muzica. Nimic. Am lasat muzica mergand si mi-am facut de lucru prin casa. Intre timp, boxa conectata la calculator s-a stins, si muzica nu se mai auzea, dar videoclipurile rulau pe youtube, in autoplay, unul dupa altul.

Cand m-am intors in sufragerie, apareau versuri pe ecran. Era un video cu lyrics. Un cuvant tot aparea frecvent: “MONSTER”.

Mi-a atras atentia. Parca ceva sau cineva imi zicea sa dau drumul la boxa si sa urmaresc video-ul. Am dat de la inceput. Melodia se numea chiar “Monster”, de la “Imagine dragons”.

Versurile refrenului defilau intr-una:

“I’m only a man with a chamber who’s got me

I’m taking a stand to escape what’s inside me

A monster, a monster, I’ve turned into a monster

A monster, a monster, and it keeps getting stronger.”

 

Am urmarit pana la capat video-ul, de mai multe ori. Tot continutul lui parea sa rezoneze cu mine 99%. Lacrimi au inceput sa mi se prelinga pe obraz. Am realizat un lucru: toata viata mea m-am considerat o persoana buna. Mereu am dorit sa ajut pe altii, si detestam pe cei ce faceau rau. Facand asta insa, m-am detestat zeci de ani chiar pe mine.

De ce? vei intreba.

Pentru ca in mine, ca si in oricine altcineva, coexista 2 parti: partea buna si partea rea. Negand, respingand, neacceptand sau urand pe oricare din ele, te negi, te respingi si te urasti pe tine. Iar eu asta am facut, timp de 38 de ani. Iar acum…… abia acum – am realizat.

Am facut lucrul pe care se zice ca un barbat nu trebuie sa il faca niciodata –  am plans. 5-10-15 minute, in mai multe reprize. Nu mai stiu exact cat. Ce stiu e m-am simtit mai usurat dupa ce am facut-o.

Lacrimile au fost o descarcare puternica, iar realizarea care le-a declansat a fost si mai puternica. Ca o bomba atomica care a explodat in mine, si de care pana azi nu stiam ca exista. Noaptea insa, tot agitata a fost.

A doua zi am mai avut cateva lacrimi, m-am mai descarcat putin.

Apoi am mers la prietena mea terapeut. Timp de o ora am discutat, i-am impartasit toate experientele din ultimele zile, si i-am spus de realizarea declansata de videoclip. Intamplarea a facut ca s-a regasit si ea, si din conexunea asta am descoperit inca alte cateva chestii, cum ar fi:

  1. Oricat de dur as fi cu mine, oricat as alerga dupa fericire, realitatea e ca viata e o sinusoida. Plina de urcusuri si coborasuri. Lectia: “Do the best you can”. Nu te alerga, nu fi dur cu tine, nu avea asteptari mari de la tine. Toate astea te vor pune jos. Do the best you can.
  2. Nu sunt doar o fiinta de lumina, ci am si intuneric in mine. Ca il accept sau nu, el este acolo. Dar daca nu il accept, si voi lupta impotriva lui, voi lupta practic impotriva mea. Iar asta e reteta sigura pentru boala, emotionala si fizica. Lectia: “Accept your darkness, it’s a part of you”.
  3. Din punctul meu de vedere, trebuie sa fiu cea mai importanta persoana de pe lumea asta. Daca nu chiar singura importanta. Am venit aici ca sa invat, sa cresc si sa evoluez. Sigur, asta presupune si durere, dar atata timp cat nu voi uita de mine incercand sa ii ajut pe toti ceilalti, totul va fi bine. Lectia: “Umple paharul tau si ofera celorlalti din preaplin si din ce se revarsa pe deasupra. Daca ii vei ajuta dintr-un pahar gol nu iti va mai ramane nimic. Doar un gol.”

In noaptea care a urmat dupa terapie, la venirea intunericului am experimentat doar o usoara umbra de panica. 10% din ce era. Am dormit 8 ore. Ce-i drept, cu 3 treziri, dar fara panica. Si wtf, sunt 8 ore! Nu 4. Noaptea care a urmat dupa astea 8 ore s-a incheiat dupa 10 ore de somn, tot cu 3 treziri si 10% panica inainte, dar am dormit 10 ore. Toate noptile care au urmat apoi au fost precedate de 0% panica la venirea serii si cel putin 8 ore de somn neintrerupt. 0% sufocare, 0% teama.

In doar 2 zile, M-AM VINDECAT!

 

Reteta mea, care m-a ajutat sa scap de atacurile de panica dupa doar 2 zile, a fost urmatoarea:

– am iesit afara, in locuri publice (aerul rece, oamenii din jur, chiar si niste activitati minore cum ar fi schimbarea unui bec la masina ajuta, pentru ca iti muta focusul. Temporar, dar ajuta)

– mi-am ascultat vocea interioara si nu creierul (tineti minte ca in cinematograf mintea imi striga sa plec de la film, intuitia imi zicea sa stau)

– mi-am confruntat frica (in loc sa fug, uneori am preferat sa stau singur si sa ii cer sa imi spuna ce vrea, si sa faca ce vrea cu mine pentru ca nu o sa mai fug. Senzatiile sunt horror, dar daca le lasi sa treaca prin tine nu numai ca nu te vor omori, dar te vei simti eliberat)

– m-am descarcat prin plans, de 3 ori in 2 zile

– am deschis ochii si urechile si am vazut semne ajutatoare (daca nu faceam asta, nu vedeam versurile de pe ecran, primite parca din neant)

– am vorbit cu oamenii despre problema mea (in cazuri din astea ajuta enorm; dincolo de faptul ca te simti ascultat si inteles, multi se vor oferi sa te ajute – si asta e de cele mai multe ori luminita de a capatul tunelului. La mine luminita a fost terapia de 1 ora)

Tine minte, fiecare din lucrurile astea au contribuit la vindecarea totala. Nici unul, de unul singur, nu ar fi facut-o. Toate, impreuna, au fost reteta succesului.

Nu mi-a fost usor sa scriu toate trairile si experientele asta, pentru a fi vazute de toata lumea. Dar deschiderea asta a mea sper fie de folos cuiva.

Asta e reteta mea de vindecare in 48 de ore fara medicamente sau doctori, de 2 zile de atacuri de panica si o luna de nopti agitate.

Sper sa te ajute. Daca da, scrie-mi.

Cu drag, Razvan.

Feeling young!


What is the difference between the age of the body and the age of the soul? Huge! You could be 80, but feel like 25.

It really doesn’t matter the age of your body, as long as you feel young inside. Feel young, it’s an awesome feeling!

Love, Razvan

razvan costea

razvancostea.com

FB: Razvan Costea

Why do people BRAG?


brag

Today I’m going to talk about the internet social and business networks.

It seems like every one of us tries to build an image. A better one.

On Facebook, most people try to make as many “friends” as possible. 100, 500, 1000, 5000!

I’ve never heard of anyone having more than 100 real life friends, let alone 5000!

What is the mentality behind this hunger for friends? And why do we constantly try to increase their numbers?

The answer is: because we want Continue reading

Today I feel a little bit sad


sad

Today I’m feeling a little bit sad.

Someone said to me this morning that I’m not good enough, but not in so many words.

This situation awakened in me thoughts and feelings from my childhood, things I believed were long gone.

Words spoken by my father, like “You’re good for nothing!” and “You can’t do anything right!” immediately came to mind, and a few tears rolled down my face. Continue reading