De ce te enervezi cand stai la o coada


coadaE dupa-amiaza. Ai plecat de la serviciu, si, in drum spre casa, te opresti sa platesti niste facturi.

Speri sa rezolvi repede, ca sa ajungi acasa, sa mananci, sa te speli si sa te relaxezi. Planul tau curand e mistuit de flacarile unui eveniment socant: la plata facturilor e coada. De 15 persoane. Care in 10 minute nu s-au miscat deloc. Ti se urca sangele la cap.

“- De ce??? Decedecedecedeceeeeee???? “, iti spui in sinea ta, aproape urland. “De ce tocmai mieeeeee????”

Si astepti. Ca n-ai incotro. Si astepti. Si astepti. Timpul trece cu viteza unui melc somnoros pe canicula. 15 minute, 20, 30! Nu mai poti. Scoti portofelul, sa-l ai pregatit. Te uiti in el trecator. NU AI SUFICIENTI BANI! Lasi repede loc la coada, cand mai ai 2 persoane in fata si incepuse sa se miste, si dai fuga la bancomatul de dupa colt.

Unde e de asemenea coada! Pentru ca e vineri si lumea are nevoie de ani pentru weekend! N-ai incotro si stai si aici. Desi se misca mai repede, cele opt persoane din fata par enorm de multe! Senzatia de stres se amplifica, gandindu-te ca pierzi randul dincolo. Bati din picior. Oftezi interminabil. E cald. Soarele te bate in cap. Sunt 50 de grade pe asfaltul dogoritor, de iulie. Ajungi in fata. Degetele tale pe tastele bancomatului nu ai fost niciodata asa de rapide! Rezolvi, fugi spre cealalta coada. Unde ti-a trecut randul!

“Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!!!!!!!! Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!!!!!!!! Nu se poate asa ceva!”

Renunti, pleci acasa plin de draci. Maine e o alta zi, si alta ocazie de a pierde timpul pe la cozi.

Dar de ce te-ai enervat? Stii?

Posibil ca explicatia sa fie alta decat crezi tu. Nu, nu e ca  esti ghinionist, si nu, nu e de vina nici casierul ca se misca incet. Motivul este TIMPUL.

Subconstient, simti ca timpul tau e valoros. Orice risipa a lui de scoate din sarite, in special daca iti este irosit de altii.

De fiecare data cand:

– stai la o coada

– astepti la casa unui supermarket

– cineva intarzie

– stai la un semafor lung si se mai si baga cate un taximetrist in fata ta,

simti ca toti oamenii astia isi bat joc de timpul tau. Ca ti-l irosesc. “Timpul meu e al meu, nimeni nu are dreptul sa-l iroseasca!”. Asta e de fapt convingerea ta, radacina tuturor nervilor, radacina de care e foarte posibil ca pana in momentul asta sa nu fi fost constient.

Fieare din noi pune valoare pe timpul lui. Fara exceptie. Vrem sa ni-l irosim doar noi insine, nu si altii. Toleranta noastra are niste limite.

Dar, poate, TIMPUL NU EXISTA. E doar o iluzie. Iar testele care ne pun la grea incercare rabdarea – ne sunt trimise de Viata pentru a ne ajuta sa ne-o exersam. Si sa crestem emotional si spiritual. Si sa ajungem sa nu ne mai afecteze persoanele care par sa ne iroseasca timpul. Exista oare posibilitatea asta?

 

INTUITIA Vs. RATIUNEA – sau “De ce viata ta lasa de dorit si nu stii motivul”


einstein_creativityExista 2 tipuri de oameni: oamenii preponderent Intuitivi, si oamenii preponderent Rationali.

Conform unor studii, cei intuitivi folosesc preponderent partea dreapta a creierului, iar cei rationali preponderent pe cea stanga.  Emisfera dreapta este responsabila cu partea creativa, procesarea emotiilor, senzatiilor, culorilor, sunetelor, imaginilor, pe cand cea stanga se ocupa cu statistici, planuri, scenarii, calcule, plusuri si minusuri.

Cumva, pare ca partea dreapta a creierului este controlata in mod direct de intuitie, adica de suflet, in timp ce partea stanga pare sa fie goala de orice sentiment, si condusa de ratiune, cu toate calculele ei.

Oamenii intuitivi se inteleg perfect. Pentru ca se simt. Oamenii preponderent rationali se inteleg si ei perfect. Intuitivii si rationalii nu se inteleg. Unul vorbeste chineza, celalalt swahili. Pentru ca un intuitiv sa inteleaga un rational, trebuie sa-i ceara multe detalii si sa-i puna intrebari, pentru motivul ca rationalul nu transmite emotii, ci emite ganduri, scenarii, calcule. Vorbeste despre lucruri palpabile, concrete, uneori matematice. Iar pentru ca un rational sa inteleaga un intuitiv, trebuie sa-l faca sa vorbeasca pe limba lui – in cifre, concret si palpabil.

Intuitia si ratiunea au fiecare rolul ei: cand intuitia functioneaza, starea ta este una buna spre foarte buna, pe alocuri extraordinara. Zambesti, esti in flow. Toate semafoarele sunt verzi, lucrurile se potrivesc de minune, vin doar chestii frumoase spre tine. Cand insa starea buna este inlocuita de una proasta, intuitia dispare. Iar pupitrul de comanda este preluat de ratiune, care a fost creata pentru a nu lasa corabia fara cineva la carma. Ratiunea va fi prin urmare prezenta in cazul in care o persoana simte emotii negative: frica, stres, furie, tristete.

Sunt un mare fan al descoperirii de sine. Iar rezultatul analizei de o viata asupra propriei persoane, dar si a altor persoane, spune urmatoarele: in momente in care ratiunea e la carma, statisticile, scenariile si calculele (desi facute pentru a lua cea mai buna decizie) sunt de cele mai multe ori dezastruoase. Luam decizii calculate, dar proaste. Si ne intrebam de ce. Si ca sa raspund la aceasta intrebare, vom trece la nivelul urmator: constient vs. subconstient.

Mintea constienta proceseaza 40 de stimuli de mediu pe secunda. Enorm, nu? Nu. Pentru ca subconstientul proceseaza 20 de milioane (!) de stimuli de mediu pe secunda. Hm…. Deci. Fara deci. Constient: 0,0001%, subconstient 99, 9999%. Credeai ca iti controlezi viata in mod constient, nu? Sucker.

Imagineaza-ti un mic scenariu. Mergi pe strada, avand o stare buna. In 5 min, starea buna e inlocuita de una oribila, cu o durere incredibila de cap. Nu-ti vine sa crezi. Te intrebi de ce. Constientul raspunde: “O fi de la vreme”. Multumit de raspuns, iti continui drumul in ignoranta. Nestiind ca, mergand pe strada, pe langa tine a trecut neobservata (neobservata de constient, observata insa in cel mai mic detaliu de subconstient) o persoana care semana si avea parfumul identic cu cel pe care il avea iubita ta din liceu, pe care ai surprins-o tinandu-se de mana cu altul, si care ti-a rupt inima in doua. Amintirea dureroasa a adus in prezent numeroase alte dezamagiri in dragoste din trecutul tau, care adunate ti-au creat imaginea de loser, de care fug toate femeile. Senzatia de depresie s-a accentuat, iar ratiunea a inceput sa caute solutii pentru de-loserificarea ta, intr-un ritm de 5-10 ganduri/secunda, dand nastere la o mini-durere de cap. Negasind solutii, cautarea a continuat, durerea de cap amplificandu-se. Iar tu crezi ca e de la vreme, si iei un nurofen. There you go.

A incerca sa intelegi cu mintea constienta pe cea subconstienta (adica cu 0,0001% pe 99,9999%) e echivalentul unei situatii in care o furnica incearca sa inteleaga cum functioneaza universul. Sau a alteia in care un om incearca sa construiasca un bloc de 10 etaje folosind un singur ciocan. Nu zic ca nu se poate, insa e oribil de greu. Motiv pentru care ar trebui sa fii recunoscator pentru momentele de claritate, de “A-ha!”, de “Evrika!”, in care pur si simplu ti se aprinde un bec, iti pica o fisa, sau esti luminat de un reflector divin. Sunt nepretuite.

O prietena mi-a zis odata ca trebuie sa existe un echilibru intre intuitie si ratiune. Sa coexiste. Nu. Lucrurile nu functioneaza asa. Ele nu pot exista concomitent. Sunt doi boxeri pe ring. Unul trebuie sa fie mereu castigator, nu amandoi. Pentru ca se bat cap in cap. Rar, dar rar de tot – cad de acord. Adica ratiunea pica cu calculele pe intuitie. Cand intuitia functioneaza, nu functioneaza ratiunea. Iar cand ratiunea functioneaza, nu functioneaza intuitia. Cand ai o stare buna, nu poti sa ai concomitent una proasta. Si nici invers.

Ratiunea e pana la urma doar o ultima solutie, un backup, un last resort. Pentru momentele cand starea ta nu e una prea buna. Doar ca… in lumea in care traim starile noastre sunt preponderent proaste. De-aia suntem guvernati de frica, stress, furie. Prin urmare, cream o lume rationala. In care intuitivii sunt o raritate. Deciziile noastre sunt calculate, luate pentru ca “trebuie” sau in scopul de a preveni o durere viitoare. E, nimic nu “trebuie”, iar durerea viitoare te ajuta sa cresti mult mai mult decat confortul caldut.

Copiii pana la 3-4 ani sunt preponderent intuitivi. Pana cand mediul ii transforma. Noi ii transformam in copii fidele ale noastre. Rationale. Sa ne oprim, zic.

Intuitia este sufletul tau. Suflet care poate a existat in corpuri diferite pe parcursul a miliarde de miliarde de miliarde de miliarde de ani. Are informatii pe care evolutia ta, de la bacterie, pana la forma actuala, de om, nu le va avea niciodata. Pentru ca informatiile din evolutie sunt strict legate de supravietuire, transmise prin ADN de la parinte la copil. Iar informatiile pe care le are intuitia sunt legate de progresul tau ca spirit, de cresterea ta emotionala. Vrei sa ai o viata frumoasa?

Intuitia. Inestimabil atu. Ai incredere in ea.

Mamaia trista


mamaiaMergeam pe strada. Fusesem la cumparaturi si, fiind vineri si traficul bara la bara, am hotarat sa fac o plimbare de 2 km pe jos, pana acasa. Era aproape ora 20. Ma grabeam pentru ca de ceva timp incoace hotarasem sa nu mai mananc dupa ora 20, si eram lihnit si cu inca 1 km de parcurs.

Vad in fata mea o silueta neagra, mergand foarte incet. Era o mamaie batrana si slaba, imbracata de sus pana jos in negru. Basma neagra, ilic negru, fusta neagra, dres flausat negru, pantofi negri. Imi venea pana la piept, sa fi avut cam un metru cincizeci.

In graba mea, dau sa o depasesc. Exact in momentul ala, se opreste si zice ceva. Initial nu am inteles ce zisese, si instinctual am intors capul sa vad daca vorbea cu mine, pentru ca o depasisem deja cu vreo doi metri. Nu vorbea insa cu mine. Se oprise si se uita in directia mea, dar in gol, fara sa ma vada, vorbind parca cu ea insasi. Am auzit cateva cuvinte: “ … 93 de ani…”. Si o vad ducandu-si mana la ochi si stergandu-si o lacrima.

M-am oprit. In momente ca astea, orice prioritate as avea, dispare. Batrana devenise prioritatea mea. Eram atras spre ea ca un fluture de noapte spre un bec. Si ma sprijin de un copac, cinci metri in fata ei, asteptand-o sa o ia din loc. Intre timp, creierul meu procesa vorbele ei. Aveam flash-uri cu imaginea ei din spate, cu glasul ei cand o depaseam, cu chipul ei cand se oprise. Si am realizat ce zisese.

Zisese: “Doamne, de ce nu ma iei? Am 93 de ani!”. Iar apoi s-a oprit sa isi stearga lacrimile. Nu pot sa exprim cat de tare m-a emotionat ce auzisem. Nu puteam sa ma misc. Eram tintuit in loc si o asteptam sa vina spre mine. Nu stiam ce urma, nu aveam vreun plan, pur si simplu o asteptam.

O vad ca incepe din nou sa mearga. Ajunge in dreptul meu. O observ. Cand ajunge langa mine, neasteptat, doi paznici care pazeau o sala de jocuri o opresc si ii zic: “Mamaie, stai un pic sa-ti dam ceva”. Batrana se opreste. Cineva vine dinauntru cu un servetel in care erau impaturite 3 mini-sandwich-uri, si i le da. Batrana multumeste, si mai merge cativa metri pana la o farmacie si se aseaza pe pervazul de jumatate de metru din dreptul geamurilor. Si incepe sa manance.

Eu, care nu fac de obicei din astea, ma trezesc mergand in directia ei. Ceva ma mana intr-acolo. Poate dorinta de a-i asculta supararile si de a o ajuta cu o vorba buna.

Ma vede venind.

“- Sarut mana, mamaie.” ii zic, oprindu-ma la un metru de ea. Nu voiam sa o deranjez.

“- Buna seara, mama”, raspunde ea.

“- Pot sa ma asez langa matale?”

“- Cum sa nu”, zice ea, invitandu-ma sa iau loc langa ea.

Apoi continua, fara ca eu sa apuc sa zic ceva:

“- Mi-au dat baietii de acolo niste mancare”, zice ea, aratandu-mi mini-sandwich-urile impaturite in servetel. “Da’ nu pot sa le mananc, ca n-am dinti. Am mancat unul, imi ajunge. Ia-le dumneata pe astea.” Si imi intinde servetelul.

Parca nu-mi venea sa cred ce se intampla. Batrana chiar dadea unui strain din mancarea ei. Am refuzat-o imediat. N-a acceptat. Imi indesa servetelul in maini, intr-un fel in care nu aveam cum sa refuz.

“- Ia-le tu, mama, mananca.”

Parca stia ca mi-e foame. Nu stiu cum, dar stia. Le-am luat, multumindu-i. Ce sa fac? Nu accepta nici un refuz din partea mea. M-a impresionat pana la lacrimi.

Ii zic:

“- V-am vazut mai devreme cam suparata. Ce s-a intamplat?”

“- Nu mai am bani, mama. Pensia vine pe 16. Azi in cat suntem?”

“- 13”, zic eu. “Deci luni va vine.”

“- Da… E greu, mama. Greu…” Apoi scoate din buzunar trei foi de hartie, impaturite. Mi le arata, cu mainile tremurand. Erau acolo niste nume si niste adrese, trase la xerox in 3 exemplare.

“- Ce sunt astea?”, o intreb.

“- Numele copiilor mei, mama. Le-am tras la xerox si le tin la mine. In caz ca mor, sa stie cine ma gaseste unde sa sune…”

Ma uitam la ea, interzis. Nu mai stiam ce sa mai spun. Reusesc totusi sa scot un:

“- Si eu am o mamaie de 91 de ani…”

Ea, luminandu-se parca la fata:

“- Si… traieste?”

“- Da” zic eu, “traieste”.

“- Eu am 93 de ani.”

“- Multi inainte”, ii zic, spunandu-mi in sinea mea: “Stiu, v-am auzit mai devreme, cand vorbeati cu Dumnezeu.” Apoi, vazand-o ca da sa se ridice, ii zic:

“- As vrea sa va dau niste bani, sa va ajunga pana la pensie”. Si scot portofelul.

Ea, punandu-mi mana pe portofel, imi spune “- Lasa mama, nu e nevoie, ca ma descurc.”

N-o ascult, si scot de acolo niste bani, si ii intind.

“- Sunt multi, mama”, zice ea. Desi nu erau foarte multi. “I-ai castigat?”

“- Nu, zic eu.”

Ii ia, zicand: “Sa dea Dumnezeu sa castigi multi bani, mama!”

“- Va multumesc. Unde locuiti?” o intreb eu. Ma gandeam ca poate sta in vreun sat de langa Bucuresti, si deja faceam planuri sa ma duc sa iau masina si s-o duc acasa. Mergea destul de anevoios.

“- Aici, pe strada, un pic mai in fata. Dumneata unde stai?”

“- Exact vizavi”, zic.

“- A, peste drum…. Plec si eu, mama. Multa sanatate.” Si se ridica.

Speram sa mai stea sa imi mai spuna despre ea. Sa imi povesteasca mai mult din viata ei, din tristetile ei. Sa o ajut, cumva. Dar se grabea. Probabil avea raspunsul de la Dumnezeu. De cand vorbise cu el si se oprise sa-si stearga lacrimile, in urmatorii 5 metri o oprisera paznicii sa-i dea de mancare, iar in urmatorii 5 o oprisem eu sa stau de vorba cu ea si sa-i dau bani. I-am zis si eu la revedere, si am urmarit-o plecand.

Am traversat apoi, muscand din sandwich-urile de la ea. Nu erau foarte proaspete, pareau facute de dimineata si lasate la temperatura camerei pana seara, dar erau ok. Paznicii i le oferisera cu suflet. Au fost bune, mi-au astamparat foamea.

N-a mai contat ca depasisem cu mult ora de la care nu mai trebuia sa mananc. Aveam corpul hranit. Si sufletul. De o mamaie de 93 de ani, trista, care mi-a oferit din mancarea ei, si care mi-a impartasit o bucatica din viata ei.

Iti multumesc, mamaie!

Batranul din Cora


Batranul din CoraEram in Cora acum cateva luni. Stateam la o masa, in zona de fast food.

Deodata, aud niste strigate. Un paznic al hipermarketului, in jur de 60 ani dar energic, urla la un batran care arata cam de 80 si care impingea un carucior: “Iar ai venit??? Da-i drumu-acasa! Sa nu te mai prind pe aici!”. Asta fiind varianta scurta. Cea lunga avea cel putin 2 minute si continea si ceva injuraturi.

Paznicul se apropie cu pasi repezi de batran si ii ia o punga din mana, pe care o pune pe cutia de lemn unde se debaraseaza tavile de mancare, aratandu-i insistent drumul spre iesire. Batranul, nezicand nimic, o ia spasit spre directia impusa de paznic, impingandu-si carutul.

Ma uitam contrariat, si un pic furios. Incercam sa inteleg. Si pana la urma am reusit. Batranul nu era client al magazinului. Venea acolo sa adune resturile de mancare lasate de oameni pe mese. Si sticlele pe jumatate baute, de suc sau apa. Probabil facea asta frecvent, din moment ce paznicul a reactionat asa violent. Dar nu era nevoie de urlete. Ce facea batranul putea fi usor trecut cu vederea, ori, in cel mai rau caz, putea fi indrumat bland spre iesire. Batranul nu facea asta de placere. Saracia il impingea.

Eram destul de furios. Puteam foarte usor sa ma duc la paznic si sa urlu si eu un pic la el. Dar am preferat alta linie de actiune. Am luat punga cu resturi de mancare pe care paznicul o confiscase (munca de probabil 1 ora-doua din partea batranului, cu pandit de oameni care se ridicau de la masa, si reactionat repede, inainte sa debaraseze personalul de curatenie, totul pentru un hamburger pe jumatate mancat si un strop de apa pe fundul unei sticle) si i-am urmarit pe cei doi in timp ce se indreptau spre iesire.

Batranul se vedea ca nu voia sa plece, si dintr-odata alege o tactica neasteptata. Ca sa scape de urmaritor, intra cu tot cu carut intr-un pet shop din interiorul hipermarketului, facandu-se ca se uita la diverse produse. A functionat! Paznicul a ramas debusolat, un pic cu ochii in soare, si, neputand sa intre in magazin (nu era sub “jurisdictia” lui), a asteptat un pic si apoi a plecat bombanind.

Am intrat si eu in pet shop, indreptandu-ma catre batranul care se facea ca se uita printre rafturi. I-am inmanat punga pentru care muncise ultimele ore.

“- Asta e a dumneavoastra” i-am spus.

“- Va multumesc frumos….” mi-a raspuns el.

Am plecat de acolo multumit. Ii returnasem omului proprietatea, si am reusit sa nici nu fac scandal, scandal care ar fi creat stres atat pentru mine, cat si pentru altii.

 

Azi, cateva luni mai tarziu, sunt din nou in Cora. Tot la o masa. Vad un batran impingand un carucior, in zona fast food-urilor. Fata lui imi era vag familiara, dar nu stiam de unde sa il iau. Asa ca l-am urmarit cu privirea.

Se asezase si el la o masa, si studia oamenii. Caruciorul lui continea niste pungi, care nu pareau sa fie luate din hipermarket. Si cateva sticle de 0,5L, goale trei sferturi. In momentul asta stiam exact cine e. Era batranul de acum cateva luni. Paznicul de 60 de ani in schimb – nu mai era.

Il vad ca se ridica brusc de la masa, si se indreapta spre alta masa de unde tocmai plecase un cuplu de tineri. Se uita in tava lor. Nimic de luat de acolo. Decat o sticla de apa minerala, tot de 0,5, din care mai erau de luat maxim 2-3 inghitituri. Se intoarce la masa lui, si ia o gura de apa din sticla pe care tocmai o luase de pe masa tinerilor. Ii cade dopul pe jos. Intinde o mana tremuranda, care prinde cu greutate dopul, cu doua degete, si il pune din nou la locul lui, pe gura sticlei. In tot timpul asta, urmarind cu privirea celelalte mese.

Intre timp, ajunge la masa mea o prietena pe care o asteptam, si se aseaza langa mine exact cand eu ii faceam o poza batranului.

“- Vezi batranul de acolo?” ii zic ei.

“- Da. Cine e?” intreaba ea.

“- Urmareste-l putin, si ai sa vezi. Aduna resturile de mancare lasate de oameni pe mese”.

Nu termin bine propozitia, ca batranul se ridica sa verifice o tava lasata pe masa de cateva persoane care plecasera. Nu era de luat de acolo decat o sticla de cola mica, plina 1/3. O ia si o pune in carut.

Prietena mea, vazand faza, zice: “Vreau sa-i dau niste bani, dar imi e rusine. Ii dai tu?” ma intreaba. “Sigur, zic eu”. Scoate 10 lei din portofel, scot si eu 10, ea mai scoate 10. In total 30 lei. “Nu e prea mult?” o intreb. “Nu” imi raspunde ea.

Ma ridic si ma indrept spre batran. Ii intind banii.

“- Astia sunt pentru dumneavoastra”, ii zic.

Se ridica in picioare. Ia banii cu o mana sovaielnica, nevenindu-i parca sa creada. Ma priveste in ochi. Isi da sapca jos. Imi spune:

“- Va multumesc…. Multa sanatate va doresc, dumneavoastra si familiei dumneavoastra…” Isi cauta cuvintele. Parea miscat de ceea ce se intampla.

Ii multumesc. Ma indepartez. Ma apropii de masa mea, ne ridicam si plecam. Batranul ramasese in continuare in picioare, de parca nu reusea sa isi revina, cu sapca in mana, si ne urmarea cu privirea. Am simtit. Am aruncat o ultima privire in urma. Se uita la noi cum ne indepartam. Inclina capul din nou, in semn de multumire. Il inclin si eu.

Iar inclinandu-l, i-am zis de la departare, fara a pronunta macar un cuvant: “Multa sanatate va doresc. Aveti grija de dumneavoastra. Sunteti un suflet frumos.”.

Si… stiu ca a “auzit”.

Scrisoarea Barbatului catre Femeie


femeieFemeie, e randul tau sa vii in fata.

Timp de milioane de ani am fost impreuna. Pas langa pas. Umar langa umar. Completandu-ne unul pe altul.

Asa am invatat, evoluand impreuna atata timp. Eu am devenit puternic, pentru a te proteja, si a construi, si a vana. Tu ai devenit fragila si delicata, dandu-mi posibilitatea de a face aceste lucruri. Si ti-ai dezvoltat latura emotionala, cu care m-ai sustinut cand am avut nevoie. Si cu care m-ai mangaiat, pe mine si pe copiii pe care i-am fi avut sau nu. Cu latura asta ai facut mai frumoasa o lume intreaga. Milioane de ani.

Milioane de ani ai stat cu un pas in spatele meu, sustinandu-ma din umbra. Asa ti-ai dorit. Si asa am decis, impreuna. Iar acum iti doresti sa vii in fata. Te invit cu drag. Pentru ca e momentul sa faci asta. E momentul tau.

Tot timpul asta am creat o lume a mea. Am construit, am inventat lucruri noi, incredibil de detaliate tehnic. Zgarie-nori, avioane, masini. Dar si razboaie. Si o societate bazata pe legi fara suflet. O lume rationala. Care acum e atat de stricata si peticita, ca orice i-as face – nu mai functioneaza cum trebuie. Am incercat sa repar multe, asa cum am stiut mai bine. Nu prea mi-a reusit.

Am obosit. In lumea pe care am creat-o nu-mi mai gasesc locul. A devenit un monstru lacom pe care zi de zi ma chinui sa-l tin sub control, si zi de zi isi lasa amprenta asupra mea. Ma umple de rani. Rolul meu primordial, pe care il am in ADN de milioane de ani, acela de a-mi intretine familia, greu mi-l mai indeplinesc. Cateodata, oricat as incerca, nu reusesc. Stresul isi lasa zi de zi amprenta asupra mea. Imbatranesc pe zi ce trece, albesc, ma imbolnavesc si mor, cu ani de zile inaintea ta. Si te las singura.

Nu mai vreau asta. Si mi-e greu. Te rog, iarta-ma. Iarta-mi neputinta. Stiu ca eu trebuie sa fiu cel puternic, dar de cele mai multe ori ajung sa fiu slab. Uneori te cert, sa mai golesc paharul de frustrari adunate din viata. Alteori tu ma certi, pentru ca nu imi indeplinesc rolul meu, asa cum am convenit acum milioane de ani.

Si ai dreptate. Iarta-ma ca iti pun pe umeri si responsabilitatile mele. Dar poate asa sunt randuite lucrurile. Sa ai sansa sa poti veni si tu in fata. Sa construiesti o noua lume, mai frumoasa decat cea pe care am construit-o eu. Sa pui suflet in ceea ce eu n-am pus.

Eu voi face un pas in spate. Sa ma cunosc mai bine. Sa ma impac cu emotiile mele. Sa plang. Sa ma accept. Sa ma odihnesc. Si poate sa revin cu forte noi. Am nevoie de asta. Iar tu – construieste. Dar nu ceea ce construiesc eu, ce este tehnic. Asta voi face in continuare, ca si pana acum. Nu ma voi opri din construit. Lasa-mi mie partea tehnica. Tu construieste cu sufletul. Pune-l in tot ceea ce faci. Fa ceea ce-ti place sa faci, din toata inima ta. Arata-ti lumina, puterea, stralucirea. Care atata timp au stat ascunse in spatele meu. Meriti asta.

E greu, stiu. Dar nu esti singura. Eu o sa fac ce ai facut tu – o sa te sustin. Nu esti singura.

Si chiar daca esti puternica, eu te voi proteja. Te voi apara. Voi fi partenerul tau. Iar la sfarsitul zilei, nu incerca sa-mi reprosezi neputinta mea, in speranta ca voi schimba ceva. Nu ma face sa ma simt slab, pentru ca nici unul dintre noi nu va fi multumit, si ne vom rupe in doua. Da-mi voie sa fiu cum aleg sa fiu, si accepta-ma, te rog. Iar eu te voi strange in bratele mele puternice, te voi privi adanc in ochi si in suflet, si te voi mangaia pe obraz.

Hai, curaj. Paseste in fata!

Arata-ti stralucirea, lumina! PUTEREA!

Arata ca poti face o lume mai buna. Cu bunatatea ta, cu daruirea ta, cu sensibilitatea ta, cu iubirea ta. Cu bucuria ta, cu zambetul tau!

E momentul tau, pe care l-ai asteptat atat si atat timp! Il meriti.

Straluceste!

 

Understand Men! / Intelege Barbatii!


Varianta in limba romana

Understand Men!

Intelege barbatii - Understand menMen are genetically predisposed to hiding their feelings. Believe me, I’m a man – I know.

For a man, sharing his feelings with another man is the equivalent of looking at that man at a urinal. You know Continue reading

A short homeless story/ O poveste scurta despre oamenii fara adapost


 

Varianta in limba romana

A short homeless story

homeless_man_on_streetWhat does a homeless person signify to you?

Sometimes it might signify someone who tries to take advantage of you, other times a person who ran out of luck. Sometimes nothing, as you pass him by, seeing him as just another piece of the background.

I’ve had a lot of encounters with homeless people, of all sorts. I don’t make a habit out of giving them all money, only to those my intuition (or instinct, if you will) is telling me that they need it. And I do that especially with those who don’t ask.

Today I was waiting in the bus station to take Continue reading

A different Easter/ Un Paste diferit


 

Varianta in limba romana

A different Easter

lumanareI attended the Easter mass, at a small church located in a equally small village. Although I can’t say I’m much of a church goer, this time I went purely out of curiosity, to see what’s going on.

In order to skip most of the lengthy service, a few hours long, Continue reading

Is your age really your age? Think again!/ Este varsta ta cea reala? Mai gandeste-te!


 

Varianta in limba romana

Is your age really your age? Think again!

 

razvan costea no.1

Today, as I was aimlessly surfing the infinite news that Facebook chose for me to see, with nothing new in sight and hoping for a “1” colored in red to appear on the top of my screen, something happened.

I got a friend request!

“Wonderful”, I said to myself, feeling refreshed. As I approved the request, immediately I Continue reading

“I don’t even have time to masturbate anymore!”


I don't even have time to masturbate anymore!Those words came upon me like a bolt of lightning. It happened recently, last Sunday evening, as I was spending time with a few friends, discussing this and that.

And no, my blog isn’t about sexual issues – just in case you were wondering. Do you want it to be about sexual stuff? Just kidding. Seriously, do you? Kidding again. Let’s move on. 🙂 Continue reading