Cum am scapat de atacuri de panica


De cateva zile nu mai puteam sa adorm.

Atipeam, si ma trezeam brusc si violent, cu o senzatie de sufocare in gat, ca si cum cineva ar fi incercat sa ma stranga de el. Initial am dat vina pe luna plina, care imi lumina fata cateva ore bune cand stateam in pat, de cateva nopti incoace. M-am mutat in alta camera, am tras draperiile. O vreme a fost mai ok, dar apoi senzatiile au reinceput. Si nu mai era luna plina.

Asa ca am dat vina pe o raceala, si pe faptul ca gatul e inflamat. Am asteptat sa se vindece, tratandu-l cu ceaiuri, fructe si miere. Noapte dupa noapte insa, aceeasi senzatie. Incepusem sa dezvolt inca o frica: sa nu am vreo tumora in gat, care imi obstructioneaza caile respiratorii.

Raceala a trecut, treptat, dar senzatiile au continuat. Gatul nu mai putea fi considerat vinovat. Creierul a inceput sa faca tot felul de scenarii, cum ca ar fi niste energii nefaste in camera, asa ca am schimbat camera in care dormeam. Am inceput sa dorm mai bine in sufragerie, cateva zile. Treptat insa, aceeasi trezire violenta a inceput sa se manifeste in orice loc as fi dormit. Trecusera 2 saptamani.

Incepusem sa adorm tarziu si sa dorm putin. Adormeam pe la 3-4 dimineata, dupa cateva incercari concretizate in treziri agitate, sufocante, batai puternice ale inimii si transpiratii instantanee. Cand aveam un episod din asta, aprindeam lumina, deschideam geamul si dadeam drumul la un film, pana cand ma lua somnul iar.

Imi era teama sa adorm pentru ca stiam ce urmeaza sa experimentez. Si imi mai era teama ca, la un moment dat, n-o sa ma mai trezesc. Fiecare noapte devenea din ce in ce mai greu de asteptat. Si de trecut. Dormeam in medie 4 ore. 4 ore agitate, cu treziri dese si vise urate.

A trecut o luna. O luna de nopti dormite partial, pline de panica, atipeli din care ma trezeam speriat si sufocat, odihna putina. Eram o epava. Si, cand credeam ca mai rau nu poate fi, starea s-a agravat. Am inceput sa am atacuri de panica in toata puterea cuvantului. Erau declansate de venirea intunericului.

Cum incepea sa se innopteze, simteam ca nu mai pot respira bine. Incepeam sa transpir, inima incepea sa imi bata mai tare. Deschideam geamurile, iar aerul rece ma calma temporar. Dupa un timp, senzatiile reveneau. Ieseam afara, si ma plimbam. Si asta ajuta. Aerul proaspat de afara, oamenii, plimbarile nocturne cu masina si ori alte activitati desfasuram – imi luau mintea de la senzatii. Dar… era doar temporar. Senzatia era asemanatoare unui monstru violent si infometat, pe care il adormeam pentru un timp deschizand geamurile sau iesind pe afara, insa era doar o chestiune de timp pana revenea, cu forte multiplicate. In prima seara de genul asta, am hotarat sa merg la un film, sa imi mai mut gandurile.

Am ales un film “minunat”. Un thriller de 3 ore jumate, cu muzica aferenta si scenarii sumbre, gri. Sala intunecata ma sufoca. Pe parcursul filmului am iesit de vreo 4-5 ori. Senzatiile treceau temporar, apoi reveneau cand intram in sala. Fiecare bucatica a mintii imi striga sa plec de acolo, in timp de o voce interioara imi spunea sa stau. Am decis sa stau, promitandu-mi in acelasi timp ca daca ajung cu bine la sfarsitul filmului – desfac o sampanie si o beau singur. Asa ca am stat locului, infruntandu-mi frica. S-a sfarsit filmul, iar senzatia de eliberare a fost minunata. Aveam o stare asa de buna ca imi venea sa zbor. Infruntarea fricii o declansase.

Speram ca minunatia asta de senzatie sa ma ajute sa adorm. Nu s-a intamplat asa. Au trecut 2 nopti de genul asta, identice aproape.

Nu stiam ce sa mai fac. Nu intelegeam de unde vin starile. Fiind empatic, credeam inclusiv in posibilitatea ca alte persoane sa imi transmita starile lor, ori eu sa ma conectez fara sa vreau la fricile lor. Exista si posibilitatea existentei energiilor negative in casa, exista si varianta unor traume personale nevindecate, care lasate asa – se amplificasera. Credeam chiar si in faptul ca mostenisem pe linie genetica niste cicatrici emotionale de la parintii, bunicii ori stramosii mei.

Credeam cu tarie in vindecarea prin propriile puteri, dar orice incercam se concretiza in esec. Am inceput sa ma panichez si, desi nu credeam in medicamente, eram pregatit sa merg la un psihiatru. Starile erau horror.

In a doua din cele 2 seri, cand iesisem afara sa ma duc intr-un hipermarket, incercand sa scap de stari, am sunat-o pe o prietena buna, terapeut. M-a programat a doua zi. Iesirea ma calmase. Dar ce aveam sa fac in noaptea respectiva? Cum treceam eu de ea?

M-am intors cu groaza acasa.

Am pus niste filme de comedie. Erau amuzante, dar nu imi iesea nici un zambet macar. Fricile erau in background si blocau totul. Mi-am pus muzica. Nimic. Am lasat muzica mergand si mi-am facut de lucru prin casa. Intre timp, boxa conectata la calculator s-a stins, si muzica nu se mai auzea, dar videoclipurile rulau pe youtube, in autoplay, unul dupa altul.

Cand m-am intors in sufragerie, apareau versuri pe ecran. Era un video cu lyrics. Un cuvant tot aparea frecvent: “MONSTER”.

Mi-a atras atentia. Parca ceva sau cineva imi zicea sa dau drumul la boxa si sa urmaresc video-ul. Am dat de la inceput. Melodia se numea chiar “Monster”, de la “Imagine dragons”.

Versurile refrenului defilau intr-una:

“I’m only a man with a chamber who’s got me

I’m taking a stand to escape what’s inside me

A monster, a monster, I’ve turned into a monster

A monster, a monster, and it keeps getting stronger.”

 

Am urmarit pana la capat video-ul, de mai multe ori. Tot continutul lui parea sa rezoneze cu mine 99%. Lacrimi au inceput sa mi se prelinga pe obraz. Am realizat un lucru: toata viata mea m-am considerat o persoana buna. Mereu am dorit sa ajut pe altii, si detestam pe cei ce faceau rau. Facand asta insa, m-am detestat zeci de ani chiar pe mine.

De ce? vei intreba.

Pentru ca in mine, ca si in oricine altcineva, coexista 2 parti: partea buna si partea rea. Negand, respingand, neacceptand sau urand pe oricare din ele, te negi, te respingi si te urasti pe tine. Iar eu asta am facut, timp de 38 de ani. Iar acum…… abia acum – am realizat.

Am facut lucrul pe care se zice ca un barbat nu trebuie sa il faca niciodata –  am plans. 5-10-15 minute, in mai multe reprize. Nu mai stiu exact cat. Ce stiu e m-am simtit mai usurat dupa ce am facut-o.

Lacrimile au fost o descarcare puternica, iar realizarea care le-a declansat a fost si mai puternica. Ca o bomba atomica care a explodat in mine, si de care pana azi nu stiam ca exista. Noaptea insa, tot agitata a fost.

A doua zi am mai avut cateva lacrimi, m-am mai descarcat putin.

Apoi am mers la prietena mea terapeut. Timp de o ora am discutat, i-am impartasit toate experientele din ultimele zile, si i-am spus de realizarea declansata de videoclip. Intamplarea a facut ca s-a regasit si ea, si din conexunea asta am descoperit inca alte cateva chestii, cum ar fi:

  1. Oricat de dur as fi cu mine, oricat as alerga dupa fericire, realitatea e ca viata e o sinusoida. Plina de urcusuri si coborasuri. Lectia: “Do the best you can”. Nu te alerga, nu fi dur cu tine, nu avea asteptari mari de la tine. Toate astea te vor pune jos. Do the best you can.
  2. Nu sunt doar o fiinta de lumina, ci am si intuneric in mine. Ca il accept sau nu, el este acolo. Dar daca nu il accept, si voi lupta impotriva lui, voi lupta practic impotriva mea. Iar asta e reteta sigura pentru boala, emotionala si fizica. Lectia: “Accept your darkness, it’s a part of you”.
  3. Din punctul meu de vedere, trebuie sa fiu cea mai importanta persoana de pe lumea asta. Daca nu chiar singura importanta. Am venit aici ca sa invat, sa cresc si sa evoluez. Sigur, asta presupune si durere, dar atata timp cat nu voi uita de mine incercand sa ii ajut pe toti ceilalti, totul va fi bine. Lectia: “Umple paharul tau si ofera celorlalti din preaplin si din ce se revarsa pe deasupra. Daca ii vei ajuta dintr-un pahar gol nu iti va mai ramane nimic. Doar un gol.”

In noaptea care a urmat dupa terapie, la venirea intunericului am experimentat doar o usoara umbra de panica. 10% din ce era. Am dormit 8 ore. Ce-i drept, cu 3 treziri, dar fara panica. Si wtf, sunt 8 ore! Nu 4. Noaptea care a urmat dupa astea 8 ore s-a incheiat dupa 10 ore de somn, tot cu 3 treziri si 10% panica inainte, dar am dormit 10 ore. Toate noptile care au urmat apoi au fost precedate de 0% panica la venirea serii si cel putin 8 ore de somn neintrerupt. 0% sufocare, 0% teama.

In doar 2 zile, M-AM VINDECAT!

 

Reteta mea, care m-a ajutat sa scap de atacurile de panica dupa doar 2 zile, a fost urmatoarea:

– am iesit afara, in locuri publice (aerul rece, oamenii din jur, chiar si niste activitati minore cum ar fi schimbarea unui bec la masina ajuta, pentru ca iti muta focusul. Temporar, dar ajuta)

– mi-am ascultat vocea interioara si nu creierul (tineti minte ca in cinematograf mintea imi striga sa plec de la film, intuitia imi zicea sa stau)

– mi-am confruntat frica (in loc sa fug, uneori am preferat sa stau singur si sa ii cer sa imi spuna ce vrea, si sa faca ce vrea cu mine pentru ca nu o sa mai fug. Senzatiile sunt horror, dar daca le lasi sa treaca prin tine nu numai ca nu te vor omori, dar te vei simti eliberat)

– m-am descarcat prin plans, de 3 ori in 2 zile

– am deschis ochii si urechile si am vazut semne ajutatoare (daca nu faceam asta, nu vedeam versurile de pe ecran, primite parca din neant)

– am vorbit cu oamenii despre problema mea (in cazuri din astea ajuta enorm; dincolo de faptul ca te simti ascultat si inteles, multi se vor oferi sa te ajute – si asta e de cele mai multe ori luminita de a capatul tunelului. La mine luminita a fost terapia de 1 ora)

Tine minte, fiecare din lucrurile astea au contribuit la vindecarea totala. Nici unul, de unul singur, nu ar fi facut-o. Toate, impreuna, au fost reteta succesului.

Nu mi-a fost usor sa scriu toate trairile si experientele asta, pentru a fi vazute de toata lumea. Dar deschiderea asta a mea sper fie de folos cuiva.

Asta e reteta mea de vindecare in 48 de ore fara medicamente sau doctori, de 2 zile de atacuri de panica si o luna de nopti agitate.

Sper sa te ajute. Daca da, scrie-mi.

Cu drag, Razvan.

Batranul si barba


Eram ieri intr-un hipermarket din Bucuresti, la baie. Ma duc spre una dintre chiuvete sa ma spal pe maini, si cu coada ochiului vad in stanga mea o persoana care facea niste miscari ciudate, mai atipice si care nu prea pareau sa aiba legatura cu spalatul pe maini.

Ma uit la el in oglinda. Era un batran, de cam 80 ani, slab, un pic mai scund ca mine, cu parul alb, dat pe spate. Fruntea si pielea de pe fata erau incretite de trecerea anilor, iar barba deasa si alba era crescuta de 2-3 cm. Tinea in mana dreapta un aparat de ras de unica folosinta, iar in mana stanga un sapun cu care incerca sa faca spuma pe fata, pentru a se barbieri.

Asta facea! Incerca sa se barbiereasca!

Am mai vazut asemenea imagini de-a lungul timpului, cu oameni ai strazii care se spalau ori barbiereau la toalete publice din hipermarketuri ori McDonald’s-uri, dar aici era ceva diferit. Batranul nu parea om al strazii, nu mirosea ca ei. Intr-adevar, nu mirosea nici frumos, avea mirosul specific al batranilor care dupa varsta de 70-80 ani nu mai pot sau nu mai au motiv sa se ingrijeasca de igiena personala ori de imbracaminte, precum o faceau in tinerete.

Il priveam cu coada ochiului in oglinda, cu mare grija sa nu il deranjez. Isi daduse cu sapun pana si pe gulerul camasii si avea o bucatica de sapun si in ureche, iar mainile nu il mai ascultau cand incerca sa dea cu lama pe fata. Din motivul asta, reusise sa se rada doar pe obraji, la perciuni si mustata, dar cu mare greutate si cu portiuni de par ramase neindepartate. Se vedea ca ii e greu.

Deodata aud o voce indreptata spre mine: “Fiti amabil, puteti sa imi dati si mie de 2 ori cu aparatul asta?”

Era el. Ma ruga sa il ajut. Am ramas un pic blocat. Nimeni nu ma rugase vreodata sa il ajut sa se barbiereasca, si nici nu facusem vreodata asta pentru altcineva. Dar aveam un sentiment bun legat de a face asta, si intuitia imi zicea sa trec la treaba.

Si am trecut. Timp de cam 20 minute am barbierit cat am putut de bine omul care imi putea fi bunic. Nu a fost usor, pentru ca in loc de spuma de ras aveam doar sapun, aparatul nu prea taia bine, pielea era destul de denivelata si isi pierduse demult elasticitatea, iar barba era foarte deasa si tepoasa. Am finisat zonele pe care el le omisese, mai greu accesibile, de la perciuni si pe langa mustata, si am luat de la 0 partea de dedesubtul barbiei, care a fost cel mai dificil de indepartat.

In timp ce faceam asta, am auzit cateva exclamatii, printre care pot sa enumar “Doamne, s-a facut lumina!”, “Sa va dea Dumnezeu sanatate, dumneavoastra si familiei!” sau “Nu pot sa cred ca am facut-o si pe-asta!”

Intr-un final, cand am considerat eu ca treaba se ridica la standardele mele, i-am spus ca am terminat si ca se poate spala pe fata. Spalandu-se, se tot pipaia de parca nu-i venea sa creada cat de fina e pielea, si imi multumea continuu, de parca ce facusem nu era nici mai mult nici mai putin de o minune.

Mi-a mai multumit inca o data, mi-a strans mana cu putere si m-a salutat in stil militaresc, ceea ce m-a convins ca era veteran de razboi, apoi am plecat, nu inainte insa de a ii cere permisiunea sa fac o poza cu el.

Nu pot exprima in cuvinte bucuria pe care am simtit-o cand am plecat de acolo. Parca oferisem cuiva un motiv sa traiasca, asa de intens se simtea. Coborand scarile, parca pluteam.

Incredibila viata asta, cum te surprinde cand te astepti mai putin, cu lucruri frumoase.

Daca vei avea vreodata ocazia sa faci un bine, asa cum mi s-a oferit mie in baia din hipermarket, profita de ea. Fara sa iti dai seama, poti fi catalizatorul unei schimbari extraordinare in viata cuiva. Iar satisfactia e gigantica. Multumesc, bunicule, ca mi-ai dat voie sa te barbieresc.

22 de motive pentru care iubesc cainii


  1. Cainii nu au buzunare in care  sa care chestii. Si chiar daca ar avea, nu ar putea sa bage nimic in ele.
  2. Cainii nu au haine. Umbla in curul gol pe strada si n-au nici o treaba.
  3. Nu se supara daca te vad umbland dezbracat prin casa. De fapt, nici nu se mira. Li se pare normal.
  4. Nu au genti, portofele, borsete, sacose, valize, trolere, pungi. Ca n-au cum le cara.
  5. Nu stiu sa conduca. Stiu sa alerge.
  6. Nu fac curatenie.
  7. Nu au grija de dieta lor si nici de sanatate.
  8. Nu se uita la televizor.
  9. Nu beau, nu fumeaza.
  10. Nu vorbesc la telefon, nu stau pe facebook.
  11. Nu stiu cat e ceasul.
  12. Nu poarta masti. What you see is what you get.
  13. Nu tin suparare. Au memorie scurta.
  14. Nu au casa. Ca nu stiu sa construiasca. Dar totusi primesc una de la oameni.
  15. Nu au bani. Dar primesc tot ce au nevoie.
  16. Nu stiu sa scrie si sa citeasca. Dar, cumva, inteleg ce li se spune, si se inteleg unii cu altii.
  17. Gusta cu pofta din viata. Alearga de parca ar fi ultima zi din viata lor. Mananca cu pofta. Se bucura din te miri ce.
  18. Nu muncesc. Ca nu stiu cum, nici n-ar avea pentru ce si nici CV n-au.
  19. Nu stiu sa faca credite. Nici nu s-ar incadra, ca n-au vechime in munca.
  20. Nu se streseaza pentru ziua de maine. Se bucura de tot ce primesc, orice ar fi.
  21. Fac sex, mananca, se joaca, dorm. Cam asta e, pe scurt, viata lor. Si e buna.
  22. Te accepta asa cum esti: urat, frumos, gras, slab, agramat, mofturos, rational, betiv sau prost.

De ce oamenii buni si-o iau?


de ce oamenii buni si-o iauUn om bun intotdeauna va vedea bunatatea in jur.

Pentru ca vede in exterior ceea ce este el in interior.

Va vedea bunatatea chiar si intr-un om rau, sau pervers, sau siret. Daca omul rau are un singur moment de sclipire de bunatate in ochi intr-un an de zile, omul bun i-o va observa. Se va duce spre omul rau, il va strange in brate, si ii va incuraja bunatatea sa iasa la iveala. Stiind de la bun inceput ca in mainile omului rau, care il imbratiseaza, se afla un cutit. Si stiind foarte bine ca va fi doar o chestiune de timp pana cand va simti lama rece a cutitului infigandu-i-se in spate.

Si stiind foarte bine ca merita sa stea, chiar si cu cutitul in spate, in speranta ca va vedea din nou sclipirea de bunatate in ochii omului rau. Chiar daca ea nu va mai veni.

Omul bun va spera. Pentru ca el crede in oameni. Si ii iubeste. Si ii place sa ii vada cum cresc. Cum sunt fericiti, cum se bucura. Omul bun e motivul pentru tot progresul lumii asteia. El incurajeaza, lauda, se bucura de succesul altora.

Si totusi…

Pentru asta are un pret de platit. Pretul este faptul ca sufletul ii va sangera des. Gaurit de lama rece a cutitelor semenilor sai. De multe ori, atat de des, incat se va inchide in el si se va departa de ei. Pentru ca doare prea mult, prea des si prea adanc.

Dar, de fiecare data cand va vedea o sclipire de bunatate undeva, va iesi din scorbura lui si se va duce spre ea, exact ca un fluture de noapte spre un bec. Nepregatit pentru o noua rana, care totusi va veni. Si il va durea.

Esti un om bun? Bravo. Stiu cum e. Continua. Merita. Chiar daca doare un pic…

Ce ascund ochii?


ochiMergand pe strada, toata viata mea am vazut siluete. Unele grabite, altele impovarate, unele schiopatand, altele carand sacose, unele zambitoare, altele triste. Si le-am luat per ansamblu, fara sa ma uit prea profund.

Zi de zi, de putin timp incoace, vad ochi. Perechi. Albastri, verzi, caprui. Apartinand a tot felul de oameni: femei, barbati, copii, tineri, batrani, slabi, grasi, atletici, inalti, scunzi. Si chestia interesanta e ca, neluand in seama siluetele si concentrandu-ma asupra ochilor, vad altceva. Sufletul, poate.

Ochii, indiferent de culoare, si indiferent cui apartin, sunt cu adevarat oglinda sufletului. Poti citi multe in ei, daca iti doresti asta. Si daca iti aloci putin timp.

Imi aduc aminte ca, la un seminar de 4 zile la care am fost in Londra, acum ani, speakerul a spus participantilor urmatorul lucru: “Zi de zi, mergand pe strada, vedeti oameni. Si sunteti speriati, poate terifiati de ei. De faptul ca nu-i cunoasteti, ca  nu stiti ce ascund sau de ce sunt in stare. Chiar si in metrou va e teama de cei care stau pe scaun in dreapta si in stanga voastra. Acum insa, imaginati-va un lucru: ca cei ce stau in dreapta si in stanga voastra sunt speriati de moarte de voi.”

Cuvintele astea mi-au schimbat perspectiva asupra vietii. Ne temem unii de altii, insa fara temei. Tot ce ar trebui sa facem ar fi sa ne uitam deschis unii in ochii altora. Si totul va fi bine. Am facut asta. La un alt seminar, recent, m-am dus la pauza la speaker, un tip de 2 metri si 120 kg, sa il intreb ceva. Era cu spatele. L-am batut pe umar, iar cand s-a intors l-am privit in ochi. S-a speriat de privirea mea. Deci eram jumatate cat el. A dat un pas inapoi. Ascundea lucruri. Pe care nu voia sa le vada nimeni. Am vazut asta in ochii lui. A incercat sa se echilibreze, dar n-a reusit. A ramas tulburat.

O buna prietena mi-a zis ca atunci cand ma uit in ochii ei ii vad sufletul. Apoi, o zi mai tarziu, inca doua mi-au spus asta, cerandu-mi sa nu le mai privesc in ochi.

Incearca si tu asta. Priveste in ochi, deschis, pe vanzatorul de legume din piata, pe casiera de la supermarket. Pe tipul atletic care vine amenintator spre tine dintr-un motiv sau altul. Si vei vedea ca ii vei descumpani. Se vor opri din tot ce fac, si se vor uita hipnotizati in ochii tai. Unii vor zambi, pentru ca isi vor recunoaste propriul suflet. Altii vor da inapoi, deoarece nu vor sa vezi ce au in interior.

E o experienta noua, care iti va dezvalui multe despre natura umana. Ochii, indiferent cui apartin, sunt identici. Si sunt o poarta spre sufletul lor.  Ai curaj sa te uiti in el.

5 lucruri pe care batranii le pot invata de la tineri


oldNu de putine ori am vazut persoane de varsta a 3-a care au reusit performanta de a parcurge un drum atat de lung fara a invata mare lucru. Pretind respect datorita varstei inaintate, insa vorbesc urat, se comporta urat si sunt pline de furie. Dau tinerii la o parte de pe locurile din autobuz, ca sa stea ei jos. Gesticuleaza cand cineva nu incetineste suficient de repede cand ei traverseaza strada. Injura. Au trecut prin viata ca gasca prin apa, iar lectiile prin care viata i-a trecut au avut ca urmare doar acumularea de furie si frica, in nici un caz de intelepciune sau evolutie personala.

Iata de ce o astfel de persoana nu este in masura a da sfaturi unei persoane tinere:

1. Majoritatea persoanelor de varsta a 3-a tind sa nu fie active – isi petrec timpul pe banci in parcuri sau in fata televizorului, ori – mai rau – traind pentru copii sau nepoti si uitand de ei insisi. Prin contrast, tinerii sunt plini de energie si activi

2. Un batran a uitat ce e pasiunea – de obicei isi traieste viata la un interval mediu de intensitate, mult departe de extreme. Tinerii iubesc intens si sufera intens, simt extremele si musca din viata, cu pofta, ca dintr-un fruct zemos

3. Batranii au uitat sa zambeasca si sa rada. Pentru ei nu exista decat probleme tarii, politice, problemele personale, sunt impovarati de griji. Tinerii rad si plang uneori si in aceeasi zi

4. Persoanele de varsta a 3-a nu prea stiu sa traiasca in prezent. Traiesc de obicei in trecut, in “vremurile bune”, si vorbesc despre ele cu altii de varsta lor de parca acela e varful vietii lor, si nu se va reintoarce. Tinerii sunt prezenti la tot ce se intampla in jurul lor, traiesc momentul, au experiente noi

5. Un batran nu mai stie cum era cand era tanar. A uitat complet. A uitat sa priveasca cu ochi de copil totul, ca si cum ar fi pentru prima oara. Tot ce stie este numarul de ani si experiente traite, si se simte indreptatit sa dea tot felul de sfaturi nesolicitate celor tineri. Tinerii nu fac asta. Pentru ei totul e nou, incitant. Stiu sa traiasca la extreme si sa guste viata mult mai bine decat cei cu “experienta”

Au multe de invatat de la tineri, batranii. Cum sa fie tineri din nou. Cum sa se bucure. Cum sa TRAIASCA. Dar atat de putini o fac…

Putini sunt batranii cu zambetul pe buze, optimisti, activi, deschisi la nou, pasionali. Desi greu de gasit, ei exista, insa. Si de fiecare data cand ii vad, imi creste inima de bucurie si ma simt norocos ca i-am intalnit.

Ce e erectia?


Timp de secole, milenii poate, sexul a fost privit ca ceva tabu, ca un lucru despre care nu se discuta. Ci care se face in intuneric, cu draperiile trase, in intimitate, departe de ochii sau gandurile celorlalti. Si in ziua de azi exista o mare inchidere spre a vorbi deschis despre sex. O rusine, o retinere. Desi toata lumea o face. Majoritatea ne ferim, si de multe ori condamnam cand apare ceva sexual la lumina zilei.

De ce?

Sexul nu este oare conexiunea suprema? Deschidere completa? Abandonare? Aruncare in gol? Un lucru natural, parte a esentei noastre? Iar a face dragoste – manifestarea suprema a iubirii?

Iar reprimarea si negarea lui – nu inseamna oare inchidere? Frica?

Femeile condamna pe barbati ca vor doar sex, iar barbatii nu inteleg de ce femeile spun asta de parca ar fi un lucru rau. De ce? Pentru ca ei inteleg prin asta doar conexiune, iar femeile cred ca ei de fapt doar le bifeaza, ca sa treaca la urmatoarea. Neadevarat. Trec la urmatoarea pentru ca, prin sex, un barbat, poate si inconstient, simte cum e o femeie dincolo de barierele pe care le afiseaza in viata de zi cu zi, in spatele mastii ei sociale. I-a placut ceea ce afisa ea, au facut sex, apoi nu i-a mai placut. De ce? Pentru ca a simtit ca nu e ceea ce afiseaza. In timpul sexului, a vazut care este adevaratul ei Eu. Nu i-a placut ce a vazut. Si a devenit neinteresat.

Atat femeile cat si barbatii cauta conexiunea cea mai puternica. Femeile refuza multi barbati pana sa gaseasca ceea ce cred ele ca ar putea fi ceva cu potential, barbatii le incearca pe aproape toate in speranta ca ar gasi ceva cu potential. Modalitati diferite, acelasi scop. Condamnarile reciproce ar fi de prisos.

In comunitatea dansurilor am auzit de multe ori femei exprimandu-si dezgustul ca un barbat avea erectie in timpul unui dans, multe incheind dansul in cauza sau neacceptand o invitatie viitoare din partea acelui barbat. Intreb din nou: de ce? S-a intrebat cineva cate fete se uda in timpul unui dans, dar nu stie nimeni in afara de ele pentru ca nu e vizibil din exterior? Stiu femei care au avut chiar orgasm in timpul unui dans, si l-au comparat cu o experienta sexuala suprema.

Erectia e o reactie naturala, uneori inconstienta, a corpului, la o conexiune puternica. Ca si lubrifierea unui vagin. Uneori o erectie apare inainte sa apara dorinta sexuala. Ca expresie a faptului ca barbatul in cauza se simte iubit, chiar si pentru 3 minute. Daca un barbat are erectie in timpul unui dans nu inseamna ca vrea sa ti-o traga. Ci doar te simte conectata cu el.

Stiai ca erectia e prezenta si la bebelusi? La ei de ce apare, atunci cand sunt lipiti de mama, la pieptul ei? Ce e sexual in asta? S-a gandit cineva? E pur si simplu o reactie naturala, spontana, la conexiunea dintre ei doi. Nimic de condamnat. Cum sa condamni un bebelus inocent? Ar fi blasfemie. Sunt cele mai pure fiinte de pe Pamant.

Sexul nu e ceva rau. Toata lumea il face. Si toti isi doresc nivelul urmator. Care este: a face dragoste. Pierzandu-te, abandonandu-te, uitand de tot, fiind prezent, simtind. Momentul cand doi iubiti se contopesc, plutesc parca. Nu ar fi oare mai bine sa lasam judecata deoparte, si sa acceptam sexul ca pe ceva frumos, ca pe o parte din noi?

Pentru ca, la urma urmei, exact asta e.

Fata din autobuzul de noapte


girl_sleeping_on_bus_by_italiansmilyfaceVeneam de la o seara petrecuta intr-un club de social dancing. Daca nu stii ce inseamna, iti spun eu: dans in cuplu – kizomba, bachata si salsa.

Plecand din club, coboram pe Calea Victoriei, pe jos, si mergeam spre statia de autobuz pentru a lua autobuzul de noapte. Ca o paranteza, imi place mult sa circul noaptea cu autobuzul. E gol, si liniste, nu e trafic, si totul parca are alta vibratie. De obicei veneam cu masina, dar avand in vedere ca s-a stricat, am profitat de asta sa circul mai mult cu transportul in comun. Am inchis paranteza. Si, in timp ce inchideam paranteza, am ajuns in statie.

Cam frig. Dupa 2 luni de zile de calduri mari si uscaciune,  o singura zi ploioasa a adus o racoare destul de consistenta peste Bucuresti. Si eu eram in tricou, putin transpirat pe spate de la dans. Iar autobuzul venea in 20 min. M-am zgribulit pe o banca langa statie, asteptand, singura mea sursa de caldura fiind sticla cu apa, pe care degeaba o strangeam, ca nu ajuta.

Vine autobuzul. Ma urc. Ma asez langa o fata, care statea la geam, in spatele cabinei soferului. Reflexia ei in geamul fumuriu arata ca era semi-adormita, cu ochii inchisi. Dar o simteam totusi treaza. Intuitia.

Avea o rochie cu bretele. Si, din cand in cand, la curbe, mana ei se lipea usor de a mea, apoi se dezlipea. Ma uitam din cand in cand sa-i vad expresia. Avea ochii inchisi, dar nu dormea. Si parea sa aiba control asupra corpului ei, pentru ca nu i se legana incontrolabil capul, si nu se misca de colo-colo la zdruncinaturile autobuzului. Pielea mainii ei se lipea de a mea, ocazional. Pana cand a ramas lipita. M-am uitat la reflexia ei in geam. Ochii inchisi, parea inofensiva. Si nu ma deranja. Asa ca am lasat-o sa se lipeasca de mine. Si asa a ramas, 15-20 minute. La un moment dat chiar incepusem sa cred ca doarme. Urma in curand statia unde trebuia sa cobor eu, si ma gandeam foarte serios sa mai merg inca 2 statii in plus, pana la capat, ca sa n-o trezesc.

Dar, intre timp, o vad deschizand ochii, si revenindu-si. Isi misca capul, se uita pe geam. Mana insa ramasese lipita de a mea. Desi mai avea 20 cm loc intre ea si geam, deci putea lejer sa se dezlipeasca. Dar n-a facut-o. Parea sa ii fie putin rau. Cu strangere de inima am intrebat-o: “Esti ok?”. Ea: “Da, multumesc. De fapt nu prea, dar imi revin. Putina vodca nu a omorat pe nimeni.” Am zambit. Si ea venea din club. Dar alt tip de club, diferit de al meu.

Urma statia mea. S-a ridicat, m-am ridicat si eu. Am coborat amandoi in aceasi statie. Se pare ca era comuna. Si am luat-o in directii opuse. Am mai intrebat-o o data: “Sigur esti ok?”. Ea: “Da. Multumesc ca mi-ai tinut de cald.” A zambit si s-a indepartat, uitandu-se o ultima data dupa mine. I-am facut cu mana. Si asta a fost.

Am zambit si eu, indreptandu-ma spre casa. Dragut. Deci special a stat cu mana lipita de a mea. Nu dormea, era constienta. Dar a vrut. A ales sa faca asta. Simtea nevoia. Iar eu am simtit sa o las. Oameni din astia iti fac viata un pic mai frumoasa.

De asta ma bucur ca am ales sa iau autobuzul de noapte.

FEMEIA DUALA – Cum o recunosti, si, mai ales, cum sa scapi!


dualaExista o specie de femeie, neimblanzita.

Si nu ai cum sa schimbi asta, ca barbat. Oricat ai incerca. Ea nu este si nu va fi niciodata a ta, desi la un moment dat ai crezut asta. Desi poate i-ai zis ca e. Si poate si ea ti-a zis ca e a ta. A fost, in momentul in care ti-a zis-o. A trecut momentul, a incetat sa fie a ta. Pentru ca ea nu apartine NIMANUI. Nu poate apartine, desi poate uneori isi doreste. Nimeni n-o poate avea, desi, in momente – vrea asta.

Pe parcursul vietii ei, va fi in continua miscare. Va cauta conexiunea cea mai puternica. Apoi cand se va diminua, o va abandona fara prea mari regrete. Fara sa conteze amintirile sau ce a fost. Emotionala, sexuala, ce-o fi. Va cauta barbatii Alfa. Iar cand ei nu vor mai fi Alfa, ii va abandona, si se va reorienta spre altii cu potential de Alfa, sau care sunt deja Alfa. Se va plimba de la un om la altul. Iti va oferi intensitate la cote maxime in timpul petrecut cu tine, ca apoi sa plece, luand totul cu ea.

Iti va oferi 1% din timpul ei, lasandu-te plangand si dorind restul de 99%. Cei 99 insa nu vor fi niciodata ai tai. Si nici nu au fost. Sunt dedicati vietii ei. Tu esti doar 1% din ea. Desi in cei 1% te face sa crezi ca esti cel mai important din viata ei. Nu esti.

Femeia despre care vorbesc este duala. Mereu nehotarata. Extrem de pasionala, si extrem de rationala. Poate oricand sa simta la cote extrem de inalte, ca apoi sa reprime totul fara prea mari remuscari. Poate sa iubeasca doi barbati in acelasi timp, si sa nu poata renunta la nici unul dintre ei. Poate fi in bratele tale, si zambi altuia. Poate avea doua vieti paralele, complet diferite, fara ca cei din cele doua vieti sa stie prea multe detalii unul despre altul.

Poate sa minta pe o expiratie, atat de lejer ca o adiere de vant. Poate ti-a zis ca nu te-a mintit vreodata. Dar, daca minte pe altii, cu siguranta nu esti tu exceptia, oricat de special te-ai crede. Poate sa ascunda lucruri, sa simti ca face asta, dar sa te contrazica pana in panzele albe, facandu-te sa te indoiesti de tine insuti si de ceea ce simti.

Poate reprima orice sentiment inaltator, la fel de simplu cum intr-un moment mangai pe cap un porumbel, iar in urmatorul ii sucesti gatul. E maestra a amagirii, a persuasiunii. Nu va recunoaste cand greseste, si te va face sa mori cu dreptatea de gat.

Femeia in cauza este razbunatoare. Daca o vei rani, chiar si fara sa realizezi ca ai facut asta, se va razbuna. Te va pedepsi crunt. Poate nu pe loc. Poate va tine la pastrare razbunarea, si ti-o va administra cand te astepti mai putin. Si nu-i va pasa ce patesti. Va vrea sa te doara. Daca ai ranit-o suficient de mult, nu o va interesa ca suferi fizic, psihic sau chiar daca ai muri. Ea va merge mai departe, si te va lasa in urma fara a clipi. Pentru ca stie sa se detaseze.

Pentru o astfel de femeie, supravietuirea e dusa la rang de arta. Se va folosi de oamenii care ii vor veni in cale ca sa supravietuiasca. Se va conecta la fiecare sursa de viata cum se conecteaza o capusa de un catel. Cum se conecteaza un telefon cu bateria descarcata la o priza. Pe unii ii va folosi sa simta ca traieste. Pe altii ii va folosi pentru siguranta. Pe unii ii va folosi pentru a-si creste stima de sine si a se simti frumoasa, flirtand de exemplu. Pe altii ii va folosi pentru a-si usura ei sarcinile zilnice. Daca are un copil, se va folosi si de el pentru a obtine ceea ce ea nu mai are, iar copilul are: o stare anume, energie, deschidere, conexiune, veselie, regasire de sine, entuziasmul noului. Va trai prin el. Prin copil. Si ii va fi imposibil sa ii dea drumul, emotional. Pentru ca, daca o face, simte ca pierde totul.

Pentru o astfel de femeie, toata nehotararea si toate comportamentele ei duale si conflictuale au aceeasi radacina: pierderea identitatii de sine. Nestiind cine e, incearca sa se gaseasca in momente, in experiente, in alti oameni. Se cauta constant, desi poate nu stie asta. Copilul interior reprimat tipa constant in ea, dar ea nu il asculta. Doar il aude. Si apoi ii pune calus in gura. Si cauta in exteriorul ei, folosind tot ce-i iese in cale ca sa-si atinga scopul. Pe care, paradoxal, nu il atinge niciodata. Si, in proces, lasa in urma o dara de cenusa si pustiire, pe oameni suferind si imbolnavindu-se.

Cand esti jos, nu te va ajuta si nu va fi langa tine. Nu cu adevarat. Decat daca lucrul asta ii ofera ceva ei, o satisfactie. Altfel, daca esti cu un picior in groapa, te va ajuta facandu-ti vant. De cele mai multe ori nu va fi langa tine in suferinta ta. Chiar daca pare a fi, emotional e deconectata de tine. Si simti asta. Iar cand va fi langa tine, nu te va lua in brate, nu va incerca sa te aline, sa te mangaie. Ci te va trozni, cu vorbe grele, cu palme virtuale peste ochi, cu duritate si gesturi reci. O enervezi ca nu esti puternic. Te trozneste ca sa redevii, pentru ca nu are ce face cu tine daca esti in starea asta. Si, daca vede ca persisti suficient de mult in ea, te va lasa in urma, fara sa insiste prea mult sa te ajute pana la capat. Renunta repede, pentru ca timpul ei e pretios.

Desi simte la cote maxime, o face doar in 1% din timp. Restul – gandeste, reprima, cauta. Viata ei este de obicei haotica, plina de cotidian, de repetitivitate. Si-o umple cu lucruri care “trebuie” facute. Ia decizii care “trebuie” luate. In defavoarea ei insasi, si a copilului interior care tipa in ea. De asta isi doreste constant Viata, si se arunca sa o infulece oriunde ii apare in cale: intr-un flirt, intr-un dans, intr-un sarut, in sex, in glume, in puterea pe care o vede la altul, in inteligenta lui, in discutii profunde.

Femeia despre care vorbesc e mereu cu bateria interna pe minim, de-aia cauta constant surse de energie umane care sa o sustina. Si de-aia fuge de cei ce ii iau chiar si 0,0001% din energia ei, si rupe legaturi cu ei. Pentru ca simte ca nu va ramane suficienta energie pentru ea. Si ii lasa in urma, fara prea mare efort, pentru ca tine de instinctul de conservare. “Rupe sau mori!”. Vei recunoste o astfel de femeie dupa faptul ca va fi mereu atrasa de oameni cu putere emotionala, cu energie, si care se iubesc pe ei insisi, si va fugi de cei slabi, chiar daca la inceput au fost puternici. Iar fuga nu trebuie neaparat sa fie fizica, caci ea poate sta langa o persoana slaba pentru ce inca ii mai ofera. Dar emotional si spiritual e demult plecata. Si nu se va mai intoarce.

Femeia in cauza e constant trista si nefericita, si se vede asta pe fata ei. Doarme putin si prost. E nemultumita de viata ei. Si oricat timp incearca sa isi aloce, nu e suficient. Pentru ca problema nu e la timpul alocat ei. Ci faptului ca nu are caldura, in majoritatea timpului. E o femeie rece cu ea insasi si cu ceilalti, care traieste in frica de a pierde si putinul pe care il are. Nu se iubeste, si prin urmare nu poate iubi, desi zice ca o face. Poate iubi doar 1% din timp, dar nu mai mult.

Barbatii roiesc in jurul ei, si o fac pentru ca ea isi doreste. Ii incurajeaza sa faca asta, dandu-le atentie, ii atrage, ii cheama, inconstient poate. Intr-un moment poate fi a ta complet, iar in urmatorul poate flirta cu altul. In timp ce iti scrie tie un sms, se saruta cu altul. Iti zice ca e la serviciu, dar e in pat cu altul. Iti zice pe chat ca e suparata sau trista, ca sa descoperi ca in paralel flirteaza si glumeste cu altul. Emana o energie sexuala extraordinara. O deschidere care oricand se poate transforma in mai mult, cu altii. Si ramane deschisa la ea, chiar daca sustine ca nu. Si simti asta, si te indoiesti de relatia voastra. Ai avea dreptate sa o faci. Pentru ca esti doar o piesa din puzzle-ul vietii ei.

Te vei atasa, iar cand va pleca – si iti garantez ca o va face fara prea multe remuscari – te va rupe in doua. Va smulge din tine iubirea, conexiunea, tot frumosul care a existat odata se va stinge in ochii ei. Te va parasi, te va abandona, si te va uita. Si toate lucrurile astea te pot imbolnavi si omori.

Pare deschisa, dar multe aspecte din viata ei le tine permanent ascunse de tine. Aspectele importante, care te-ar interesa, si care te-ar ajuta sa o intelegi. Si nu o face pentru ca nu vrea sa te raneasca. Nu esti chiar atat de important pentru ea incat sa vrea sa faca asta. Ci pentru ca nu vrea sa te piarda. Are nevoie de tine. Si te tine cald, pentru orice eventualitate. Te tine conectat, agatat, cumva. Tot oferindu-ti atentie, imbiindu-te, exact cum imbie pescarul pestele cu rama din carligul unditei.

O viata alaturi de o astfel de femeie este o condamnare la suferinta. Daca ii esti sot, va sta cu tine pentru siguranta si sentimentul de familie ani de zile, poate pana la moarte, si isi va cauta pasiunea si Viata in alta parte. Desi mereu se va intoarce la tine. Iar tu o vei astepta ani, in speranta ca va fi din nou a ta, ca va fi din nou minunat ca la inceput. Nu va fi. Pentru ca nu vrea. Cauta constant noul. Iar daca ii esti iubit, ii vei fi un interval scurt de timp. Va veni la tine pentru pasiune, pentru a simti ca traieste, pentru ca e interzis. Va trai pasiunea, si cand o va primi va pleca la siguranta oferita de sot. Iar cand nu ii vei mai oferi ce are nevoie, se va desprinde, si isi va cauta pe altcineva. Se va vedea asta din atentia constanta pe care o acorda altor barbati si din cresterea numarului barbatilor din jurul ei.

Te va durea. Rau. Pentru ca vei observa detalii subtile care arata ca altul primeste de la ea ceea ce ti-a oferit mult timp tie. Iar acum iti inchide usa, si o deschide spre altii. Nu mai comunica cu tine pe facebook, dar e mereu online. Nu iti mai comenteaza la postari, dar comenteaza altora cu cea mai mare deschidere. Nu ai mai primit un like de la ea de o saptamana, in timp ce altora le da cate 3 odata.

Nu am o solutie pentru tine. O astfel de femeie este toxica. A fost mereu, chiar daca daca n-ai realizat. Este toxica pentru toti cei din jurul ei, pentru ca le ofera senzatii extraordinar de intense intr-un interval scurt, ca apoi sa rupa totul, si este toxica pentru ea insasi. Functioneaza in modul “supravietuire”, si se foloseste de tot ce e in jurul ei ca sa o faca, inclusiv de oameni. Si nu ii pasa de urmari. Pentru ca e de parere ca urmarile nu sunt din vina ei, ci ca oamenii isi fac singuri rau. Se delimiteaza de responsabilitati, nu-si asuma distrugerea. Ii e mai usor asa, isi usureaza sufletul de povara responsabilitatii, mintindu-se singura.

Femeia neimblanzita nu trebuie sa fie neaparat frumoasa fizic dar superficiala emotional. Din contra. Poate se ascunde sub o inteligenta superioara, profunzime spirituala. Poate avea inclinatii spre mistic si spre a lucra cu energii si puteri pe care poate nu le intelege. Te va atrage prin asta. Dar va avea vibratia de om detasat, nepasator, rece.

O astfel de femeie te trage in jos. Si vei intelege asta cand vei realiza ca la inceputul relatiei cu ea erai puternic, sigur pe tine si cu o vibratie inalta, iar acum esti o epava. Si de-aia te-a si parasit. Ce sa mai iei de pe o epava?

Femeia despre care vorbesc aici isi va repeta nesfarsit lectiile de viata, pentru ca e suficient de incapatanata incat sa nu le invete. Va ramane in aceleasi cercuri vicioase in care se tine singura, desi paradoxal incearca sa iasa. Viata ei va ramane exact aceeasi, pana in momentul in care va deveni un om bun. Cald. Cand ii va pasa. In majoritatea timpului, nu ca acum cand ii pasa 1% din timp. Incapatanarea si ego-ul, daca nu va renunta la ele (si sunt sanse mari sa n-o faca pana la sfarsitul vietii), o vor tine in aceleasi locuri de unde vrea cu disperare sa fuga.

Iar tu… fugi. Cat mai repede, cat mai departe de ea. Fara sa te uiti in urma. Pentru ca daca te uiti, vei impietri exact ca in povestea bilblica despre distrugerea Sodomei si Gomorei. Fereste-ti privirea de a ei, pentru ca, la fel, vei impietri. Este Medusa.

Fugi. Si cauta alta specie de femeie. Specia de mai sus este doar una. Sunt zeci de specii, poate. Diferite. Una e si pentru tine. Una care te va mangaia in loc sa te loveasca, care te va ierta in loc sa te pedepseasca, care te va vindeca in loc sa te raneasca constant, care te va intelege in loc sa te judece, care te va asculta in loc sa isi impuna propria parere, care te va ajuta sa cresti in loc sa te darame, care te va sustine in loc sa plece, care va ramane in loc sa te abandoneze, care te va iubi in loc sa te suga de energia vitala, care iti va oferi in loc sa ia, care ti se va dedica in loc sa se imparta in 20 de parti si oameni, care te va accepta exact asa cum esti, fara sa iti reproseze sau sa incerce sa te schimbe. Care te va umple, nu te va goli. Care iti va oferi timpul ei, zambetul ei, energia ei, mangaierea ei, blandetea ei. Viata ei.

Si care va fi…. doar a ta. Si o va face de bunavoie, cu zambetul pe buze, si se va mandri ca esti AL EI.

Atunci, si doar atunci, vei sti ca AI GASIT-O.

DE CE UNII OAMENI SARACI DAU ATENTIE DOAR BOGATILOR?


oamenii saraciPrin 2007 aveam o firma de curatenie. Si cumparasem un Logan MCV, cu 7 locuri, pentru a transporta echipa si materialele la diferite locatii. Rosu. Nou-nout. 10500 euro+ inca 1000 imbunatatirile.

Eram intr-o dimineata la volanul lui, aproape de Arcul de Triumf. Asteptam in trafic, la un semafor. Eu – la costum si cravata. Prietena mea, care era in dreapta, vede un barbat la vreo 30 ani care vindea ziare, printre masini. Pe atunci chiar se cumparau. Si imi zice sa il claxonez, sa cumparam un ziar. Era prima oara ever cand faceam asta.

Omul tocmai pleca de la o masina unde vanduse unul, si se uita dupa clienti. Il claxonez. Se uita la mine. Il mai claxoneaza cineva, dintr-o masina straina, cred ca Audi. Veche de cativa ani ani, valora in jur de 8000 de euro. Se indreapta spre el. Il mai claxonez o data, ca ma gandeam ca poate nu m-a vazut. Se uita spre mine, in timp ce se indrepta spre Audi. Si imi face semn din degetul aratator: “Nu.”

Am ramas stupefiat. Ma uitam cand la el, cand la prietena mea. Si ea – cand la el, cand la mine. Il urmaresc cu privirea. Ii da celui din Audi un ziar. Apoi se uita in continuare dupa clienti, ignorandu-ma total. Pe mine si pe Loganul meu nou de 11.500 de euro.

In timp ce bagam in viteza, ca se facuse verde, si plecand de pe loc, imi ziceam in sinea mea: “Oare ce lume e asta, in care un vanzator de ziare refuza sa iti vanda un ziar doar pentru ca ai Logan?”. Intrebare retorica. Pentru ca, vezi tu, nu avea sens. Intr-un club de fite, nu te lasa sa intri in adidasi. La un eveniment monden, sau la un hotel de 5 stele – nu poti sa vii in slapi. Ti se interzice accesul. Dar aici e normal, pentru ca targetul il reprezinta oamenii cu bani. Care vor lasa bani in hotel, si care nu doresc sa fie inconjurati de oameni saraci sau de slaba calitate. Dar cand vinzi ziare intr-o intersectie, cu ce te incalzeste pe tine ca unul are bani? Iti cumpara 10 ziare? Ma indoiesc.

Si mi s-au mai intamplat vreo 2 chestii cu Loganul. Chiar daca era nou, cand cineva imi taia calea, facea o manevra ilegala in fata mea, sau pur si simplu il lasam sa treaca, nu-mi mai multumea punand avariile. Lucru care nu se intampla cand eram in cealalta masina a mea, straina, veche de 6 ani. Cand eram in masina straina, toata lumea imi multumea. La spalatorie – la fel. La Logan nu se inghesuia nimeni, iar la masina straina – sareau poate cate 2 odata sa o spele.

Ce inseamna asta? Oamenii de la spalatorii sau care vindeau ziare nu aveau de ce sa refuze un client, mai ales pe criteriul marcii masinii. Banii erau tot bani. Iar ei nu erau oameni cu posibilitati materiale extraordinare. Si totusi o faceau. Si o fac. De ce? Va ramane un mister.

Dar stiu sigur un lucru: sunt acolo unde sunt tocmai pentru ca fac lucrurile pe care le fac. Legea compensatiei. Te comporti superficial, primesti superficial. Iar vanzatorul de ziare a mai vandut vreo cativa ani ziare in intersectie. Iar cei ce spalau masini si nu se inghesuiau la Logan, au ramas acolo si ei, ani de zile. Asa functioneaza Universul 🙂