Category Archives: Self help

FEMEIA DUALA – Cum o recunosti, si, mai ales, cum sa scapi!


dualaExista o specie de femeie, neimblanzita.

Si nu ai cum sa schimbi asta, ca barbat. Oricat ai incerca. Ea nu este si nu va fi niciodata a ta, desi la un moment dat ai crezut asta. Desi poate i-ai zis ca e. Si poate si ea ti-a zis ca e a ta. A fost, in momentul in care ti-a zis-o. A trecut momentul, a incetat sa fie a ta. Pentru ca ea nu apartine NIMANUI. Nu poate apartine, desi poate uneori isi doreste. Nimeni n-o poate avea, desi, in momente – vrea asta.

Pe parcursul vietii ei, va fi in continua miscare. Va cauta conexiunea cea mai puternica. Apoi cand se va diminua, o va abandona fara prea mari regrete. Fara sa conteze amintirile sau ce a fost. Emotionala, sexuala, ce-o fi. Va cauta barbatii Alfa. Iar cand ei nu vor mai fi Alfa, ii va abandona, si se va reorienta spre altii cu potential de Alfa, sau care sunt deja Alfa. Se va plimba de la un om la altul. Iti va oferi intensitate la cote maxime in timpul petrecut cu tine, ca apoi sa plece, luand totul cu ea.

Iti va oferi 1% din timpul ei, lasandu-te plangand si dorind restul de 99%. Cei 99 insa nu vor fi niciodata ai tai. Si nici nu au fost. Sunt dedicati vietii ei. Tu esti doar 1% din ea. Desi in cei 1% te face sa crezi ca esti cel mai important din viata ei. Nu esti.

Femeia despre care vorbesc este duala. Mereu nehotarata. Extrem de pasionala, si extrem de rationala. Poate oricand sa simta la cote extrem de inalte, ca apoi sa reprime totul fara prea mari remuscari. Poate sa iubeasca doi barbati in acelasi timp, si sa nu poata renunta la nici unul dintre ei. Poate fi in bratele tale, si zambi altuia. Poate avea doua vieti paralele, complet diferite, fara ca cei din cele doua vieti sa stie prea multe detalii unul despre altul.

Poate sa minta pe o expiratie, atat de lejer ca o adiere de vant. Poate ti-a zis ca nu te-a mintit vreodata. Dar, daca minte pe altii, cu siguranta nu esti tu exceptia, oricat de special te-ai crede. Poate sa ascunda lucruri, sa simti ca face asta, dar sa te contrazica pana in panzele albe, facandu-te sa te indoiesti de tine insuti si de ceea ce simti.

Poate reprima orice sentiment inaltator, la fel de simplu cum intr-un moment mangai pe cap un porumbel, iar in urmatorul ii sucesti gatul. E maestra a amagirii, a persuasiunii. Nu va recunoaste cand greseste, si te va face sa mori cu dreptatea de gat.

Femeia in cauza este razbunatoare. Daca o vei rani, chiar si fara sa realizezi ca ai facut asta, se va razbuna. Te va pedepsi crunt. Poate nu pe loc. Poate va tine la pastrare razbunarea, si ti-o va administra cand te astepti mai putin. Si nu-i va pasa ce patesti. Va vrea sa te doara. Daca ai ranit-o suficient de mult, nu o va interesa ca suferi fizic, psihic sau chiar daca ai muri. Ea va merge mai departe, si te va lasa in urma fara a clipi. Pentru ca stie sa se detaseze.

Pentru o astfel de femeie, supravietuirea e dusa la rang de arta. Se va folosi de oamenii care ii vor veni in cale ca sa supravietuiasca. Se va conecta la fiecare sursa de viata cum se conecteaza o capusa de un catel. Cum se conecteaza un telefon cu bateria descarcata la o priza. Pe unii ii va folosi sa simta ca traieste. Pe altii ii va folosi pentru siguranta. Pe unii ii va folosi pentru a-si creste stima de sine si a se simti frumoasa, flirtand de exemplu. Pe altii ii va folosi pentru a-si usura ei sarcinile zilnice. Daca are un copil, se va folosi si de el pentru a obtine ceea ce ea nu mai are, iar copilul are: o stare anume, energie, deschidere, conexiune, veselie, regasire de sine, entuziasmul noului. Va trai prin el. Prin copil. Si ii va fi imposibil sa ii dea drumul, emotional. Pentru ca, daca o face, simte ca pierde totul.

Pentru o astfel de femeie, toata nehotararea si toate comportamentele ei duale si conflictuale au aceeasi radacina: pierderea identitatii de sine. Nestiind cine e, incearca sa se gaseasca in momente, in experiente, in alti oameni. Se cauta constant, desi poate nu stie asta. Copilul interior reprimat tipa constant in ea, dar ea nu il asculta. Doar il aude. Si apoi ii pune calus in gura. Si cauta in exteriorul ei, folosind tot ce-i iese in cale ca sa-si atinga scopul. Pe care, paradoxal, nu il atinge niciodata. Si, in proces, lasa in urma o dara de cenusa si pustiire, pe oameni suferind si imbolnavindu-se.

Cand esti jos, nu te va ajuta si nu va fi langa tine. Nu cu adevarat. Decat daca lucrul asta ii ofera ceva ei, o satisfactie. Altfel, daca esti cu un picior in groapa, te va ajuta facandu-ti vant. De cele mai multe ori nu va fi langa tine in suferinta ta. Chiar daca pare a fi, emotional e deconectata de tine. Si simti asta. Iar cand va fi langa tine, nu te va lua in brate, nu va incerca sa te aline, sa te mangaie. Ci te va trozni, cu vorbe grele, cu palme virtuale peste ochi, cu duritate si gesturi reci. O enervezi ca nu esti puternic. Te trozneste ca sa redevii, pentru ca nu are ce face cu tine daca esti in starea asta. Si, daca vede ca persisti suficient de mult in ea, te va lasa in urma, fara sa insiste prea mult sa te ajute pana la capat. Renunta repede, pentru ca timpul ei e pretios.

Desi simte la cote maxime, o face doar in 1% din timp. Restul – gandeste, reprima, cauta. Viata ei este de obicei haotica, plina de cotidian, de repetitivitate. Si-o umple cu lucruri care “trebuie” facute. Ia decizii care “trebuie” luate. In defavoarea ei insasi, si a copilului interior care tipa in ea. De asta isi doreste constant Viata, si se arunca sa o infulece oriunde ii apare in cale: intr-un flirt, intr-un dans, intr-un sarut, in sex, in glume, in puterea pe care o vede la altul, in inteligenta lui, in discutii profunde.

Femeia despre care vorbesc e mereu cu bateria interna pe minim, de-aia cauta constant surse de energie umane care sa o sustina. Si de-aia fuge de cei ce ii iau chiar si 0,0001% din energia ei, si rupe legaturi cu ei. Pentru ca simte ca nu va ramane suficienta energie pentru ea. Si ii lasa in urma, fara prea mare efort, pentru ca tine de instinctul de conservare. “Rupe sau mori!”. Vei recunoste o astfel de femeie dupa faptul ca va fi mereu atrasa de oameni cu putere emotionala, cu energie, si care se iubesc pe ei insisi, si va fugi de cei slabi, chiar daca la inceput au fost puternici. Iar fuga nu trebuie neaparat sa fie fizica, caci ea poate sta langa o persoana slaba pentru ce inca ii mai ofera. Dar emotional si spiritual e demult plecata. Si nu se va mai intoarce.

Femeia in cauza e constant trista si nefericita, si se vede asta pe fata ei. Doarme putin si prost. E nemultumita de viata ei. Si oricat timp incearca sa isi aloce, nu e suficient. Pentru ca problema nu e la timpul alocat ei. Ci faptului ca nu are caldura, in majoritatea timpului. E o femeie rece cu ea insasi si cu ceilalti, care traieste in frica de a pierde si putinul pe care il are. Nu se iubeste, si prin urmare nu poate iubi, desi zice ca o face. Poate iubi doar 1% din timp, dar nu mai mult.

Barbatii roiesc in jurul ei, si o fac pentru ca ea isi doreste. Ii incurajeaza sa faca asta, dandu-le atentie, ii atrage, ii cheama, inconstient poate. Intr-un moment poate fi a ta complet, iar in urmatorul poate flirta cu altul. In timp ce iti scrie tie un sms, se saruta cu altul. Iti zice ca e la serviciu, dar e in pat cu altul. Iti zice pe chat ca e suparata sau trista, ca sa descoperi ca in paralel flirteaza si glumeste cu altul. Emana o energie sexuala extraordinara. O deschidere care oricand se poate transforma in mai mult, cu altii. Si ramane deschisa la ea, chiar daca sustine ca nu. Si simti asta, si te indoiesti de relatia voastra. Ai avea dreptate sa o faci. Pentru ca esti doar o piesa din puzzle-ul vietii ei.

Te vei atasa, iar cand va pleca – si iti garantez ca o va face fara prea multe remuscari – te va rupe in doua. Va smulge din tine iubirea, conexiunea, tot frumosul care a existat odata se va stinge in ochii ei. Te va parasi, te va abandona, si te va uita. Si toate lucrurile astea te pot imbolnavi si omori.

Pare deschisa, dar multe aspecte din viata ei le tine permanent ascunse de tine. Aspectele importante, care te-ar interesa, si care te-ar ajuta sa o intelegi. Si nu o face pentru ca nu vrea sa te raneasca. Nu esti chiar atat de important pentru ea incat sa vrea sa faca asta. Ci pentru ca nu vrea sa te piarda. Are nevoie de tine. Si te tine cald, pentru orice eventualitate. Te tine conectat, agatat, cumva. Tot oferindu-ti atentie, imbiindu-te, exact cum imbie pescarul pestele cu rama din carligul unditei.

O viata alaturi de o astfel de femeie este o condamnare la suferinta. Daca ii esti sot, va sta cu tine pentru siguranta si sentimentul de familie ani de zile, poate pana la moarte, si isi va cauta pasiunea si Viata in alta parte. Desi mereu se va intoarce la tine. Iar tu o vei astepta ani, in speranta ca va fi din nou a ta, ca va fi din nou minunat ca la inceput. Nu va fi. Pentru ca nu vrea. Cauta constant noul. Iar daca ii esti iubit, ii vei fi un interval scurt de timp. Va veni la tine pentru pasiune, pentru a simti ca traieste, pentru ca e interzis. Va trai pasiunea, si cand o va primi va pleca la siguranta oferita de sot. Iar cand nu ii vei mai oferi ce are nevoie, se va desprinde, si isi va cauta pe altcineva. Se va vedea asta din atentia constanta pe care o acorda altor barbati si din cresterea numarului barbatilor din jurul ei.

Te va durea. Rau. Pentru ca vei observa detalii subtile care arata ca altul primeste de la ea ceea ce ti-a oferit mult timp tie. Iar acum iti inchide usa, si o deschide spre altii. Nu mai comunica cu tine pe facebook, dar e mereu online. Nu iti mai comenteaza la postari, dar comenteaza altora cu cea mai mare deschidere. Nu ai mai primit un like de la ea de o saptamana, in timp ce altora le da cate 3 odata.

Nu am o solutie pentru tine. O astfel de femeie este toxica. A fost mereu, chiar daca daca n-ai realizat. Este toxica pentru toti cei din jurul ei, pentru ca le ofera senzatii extraordinar de intense intr-un interval scurt, ca apoi sa rupa totul, si este toxica pentru ea insasi. Functioneaza in modul “supravietuire”, si se foloseste de tot ce e in jurul ei ca sa o faca, inclusiv de oameni. Si nu ii pasa de urmari. Pentru ca e de parere ca urmarile nu sunt din vina ei, ci ca oamenii isi fac singuri rau. Se delimiteaza de responsabilitati, nu-si asuma distrugerea. Ii e mai usor asa, isi usureaza sufletul de povara responsabilitatii, mintindu-se singura.

Femeia neimblanzita nu trebuie sa fie neaparat frumoasa fizic dar superficiala emotional. Din contra. Poate se ascunde sub o inteligenta superioara, profunzime spirituala. Poate avea inclinatii spre mistic si spre a lucra cu energii si puteri pe care poate nu le intelege. Te va atrage prin asta. Dar va avea vibratia de om detasat, nepasator, rece.

O astfel de femeie te trage in jos. Si vei intelege asta cand vei realiza ca la inceputul relatiei cu ea erai puternic, sigur pe tine si cu o vibratie inalta, iar acum esti o epava. Si de-aia te-a si parasit. Ce sa mai iei de pe o epava?

Femeia despre care vorbesc aici isi va repeta nesfarsit lectiile de viata, pentru ca e suficient de incapatanata incat sa nu le invete. Va ramane in aceleasi cercuri vicioase in care se tine singura, desi paradoxal incearca sa iasa. Viata ei va ramane exact aceeasi, pana in momentul in care va deveni un om bun. Cald. Cand ii va pasa. In majoritatea timpului, nu ca acum cand ii pasa 1% din timp. Incapatanarea si ego-ul, daca nu va renunta la ele (si sunt sanse mari sa n-o faca pana la sfarsitul vietii), o vor tine in aceleasi locuri de unde vrea cu disperare sa fuga.

Iar tu… fugi. Cat mai repede, cat mai departe de ea. Fara sa te uiti in urma. Pentru ca daca te uiti, vei impietri exact ca in povestea bilblica despre distrugerea Sodomei si Gomorei. Fereste-ti privirea de a ei, pentru ca, la fel, vei impietri. Este Medusa.

Fugi. Si cauta alta specie de femeie. Specia de mai sus este doar una. Sunt zeci de specii, poate. Diferite. Una e si pentru tine. Una care te va mangaia in loc sa te loveasca, care te va ierta in loc sa te pedepseasca, care te va vindeca in loc sa te raneasca constant, care te va intelege in loc sa te judece, care te va asculta in loc sa isi impuna propria parere, care te va ajuta sa cresti in loc sa te darame, care te va sustine in loc sa plece, care va ramane in loc sa te abandoneze, care te va iubi in loc sa te suga de energia vitala, care iti va oferi in loc sa ia, care ti se va dedica in loc sa se imparta in 20 de parti si oameni, care te va accepta exact asa cum esti, fara sa iti reproseze sau sa incerce sa te schimbe. Care te va umple, nu te va goli. Care iti va oferi timpul ei, zambetul ei, energia ei, mangaierea ei, blandetea ei. Viata ei.

Si care va fi…. doar a ta. Si o va face de bunavoie, cu zambetul pe buze, si se va mandri ca esti AL EI.

Atunci, si doar atunci, vei sti ca AI GASIT-O.

DE CE UNII OAMENI SARACI DAU ATENTIE DOAR BOGATILOR?


oamenii saraciPrin 2007 aveam o firma de curatenie. Si cumparasem un Logan MCV, cu 7 locuri, pentru a transporta echipa si materialele la diferite locatii. Rosu. Nou-nout. 10500 euro+ inca 1000 imbunatatirile.

Eram intr-o dimineata la volanul lui, aproape de Arcul de Triumf. Asteptam in trafic, la un semafor. Eu – la costum si cravata. Prietena mea, care era in dreapta, vede un barbat la vreo 30 ani care vindea ziare, printre masini. Pe atunci chiar se cumparau. Si imi zice sa il claxonez, sa cumparam un ziar. Era prima oara ever cand faceam asta.

Omul tocmai pleca de la o masina unde vanduse unul, si se uita dupa clienti. Il claxonez. Se uita la mine. Il mai claxoneaza cineva, dintr-o masina straina, cred ca Audi. Veche de cativa ani ani, valora in jur de 8000 de euro. Se indreapta spre el. Il mai claxonez o data, ca ma gandeam ca poate nu m-a vazut. Se uita spre mine, in timp ce se indrepta spre Audi. Si imi face semn din degetul aratator: “Nu.”

Am ramas stupefiat. Ma uitam cand la el, cand la prietena mea. Si ea – cand la el, cand la mine. Il urmaresc cu privirea. Ii da celui din Audi un ziar. Apoi se uita in continuare dupa clienti, ignorandu-ma total. Pe mine si pe Loganul meu nou de 11.500 de euro.

In timp ce bagam in viteza, ca se facuse verde, si plecand de pe loc, imi ziceam in sinea mea: “Oare ce lume e asta, in care un vanzator de ziare refuza sa iti vanda un ziar doar pentru ca ai Logan?”. Intrebare retorica. Pentru ca, vezi tu, nu avea sens. Intr-un club de fite, nu te lasa sa intri in adidasi. La un eveniment monden, sau la un hotel de 5 stele – nu poti sa vii in slapi. Ti se interzice accesul. Dar aici e normal, pentru ca targetul il reprezinta oamenii cu bani. Care vor lasa bani in hotel, si care nu doresc sa fie inconjurati de oameni saraci sau de slaba calitate. Dar cand vinzi ziare intr-o intersectie, cu ce te incalzeste pe tine ca unul are bani? Iti cumpara 10 ziare? Ma indoiesc.

Si mi s-au mai intamplat vreo 2 chestii cu Loganul. Chiar daca era nou, cand cineva imi taia calea, facea o manevra ilegala in fata mea, sau pur si simplu il lasam sa treaca, nu-mi mai multumea punand avariile. Lucru care nu se intampla cand eram in cealalta masina a mea, straina, veche de 6 ani. Cand eram in masina straina, toata lumea imi multumea. La spalatorie – la fel. La Logan nu se inghesuia nimeni, iar la masina straina – sareau poate cate 2 odata sa o spele.

Ce inseamna asta? Oamenii de la spalatorii sau care vindeau ziare nu aveau de ce sa refuze un client, mai ales pe criteriul marcii masinii. Banii erau tot bani. Iar ei nu erau oameni cu posibilitati materiale extraordinare. Si totusi o faceau. Si o fac. De ce? Va ramane un mister.

Dar stiu sigur un lucru: sunt acolo unde sunt tocmai pentru ca fac lucrurile pe care le fac. Legea compensatiei. Te comporti superficial, primesti superficial. Iar vanzatorul de ziare a mai vandut vreo cativa ani ziare in intersectie. Iar cei ce spalau masini si nu se inghesuiau la Logan, au ramas acolo si ei, ani de zile. Asa functioneaza Universul 🙂

Impactul negativ al Femeii asupra Barbatului


Sad-ManAm citit multe articole de-a lungul timpului, scrise de femei, despre ce joase specimene sunt barbatii. Am gasit multe imagini pe facebook, cu text, in care barbatii primeau indicatii despre cum sa se comporte, ca sa “n-o piarda”. Numerotat chiar, cu puncte de la 1-10 sau cu bullet-uri.

Si sunt convins ca toate astea au la baza niste radacini reale. Si sunt convins ca femeile in cauza au suferit destul de mult, incat sa fie determinate sa scrie lucrurile astea. Si le inteleg. Pentru ca si eu, la randul meu, am fost in locul lor. Dar si in locul barbatului care poate chiar a determinat astfel de reactii. Ceea ce imi asum. Si fiecare dintre noi ar trebui sa-si asume asta. Pentru ca toti am fost in ambele situatii, undeva pe traseul vietii.

Acum as vrea sa intorc un pic unghiul, perspectiva. Si sa vorbesc despre ceva ce nu se vorbeste mai deloc. E oarecum tabu. Dar cineva trebuie sa vorbeasca despre asta, pentru ca e o realitate a vietii, si a lumii in care traim.

As vrea sa vorbesc de impactul Femeii asupra Barbatului. Impactul emotional, adica. Vazut si simtit de un  barbat care a trait sau traieste alaturi de o femeie instabila emotional, sau care e “cu piciorul in doua barci” (sau mai multe), ca sa zic asa, sau mai ales – o femeie care nu primeste ce are nevoie.

Nu sunt un mare fan al clasificarilor, dar asta e una dintre putinele pe care le accept, pentru ca e testata si re-testata de mine, observand sute de persoane de-a lungul timpului, inclusiv pe mine insumi: unul din parintii fondatori ai coachingului, Tony Robbins, a descoperit ca fiecare fiinta umana functioneaza in baza a 6 nevoi esentiale:

– Certitudinea

– Diversitatea

– Insemnatatea

– Conexiunea

– Progresul

– Contributia

Ca esti femeie sau barbat, nevoile astea trebuie satisfacute cumva. Si le cauti intr-un singur partener. Si nu le gasesti. Decat poate cate 2-3. Restul…. restul ori vor ramane nesatisfacute (si vor fi reprimate, cauzand in timp nemultumiri care mai devreme sau mai tarziu tot vor trebui sa fie descarcate cumva), ori vor fi satisfacute din alte surse (alte activitati, alte persoane).

Am intalnit cupluri casatorite de zeci de ani, iar la fiecare dintre parteneri singura nevoie satisfacuta era certitudinea. Restul – compensate foarte slab prin diferite activitati.

Spre exemplu, ea si-a gasit implinirea mai multor nevoi mergand la biserica – a gasit acolo, in grupul ei, conexiune datorita socializarii si comunicarii, diversitate din activitati multiple, insemnatate pentru ca avea un rol acolo pentru care era apreciata, contributie datorita faptului ca avea o contributie la ceva, in grupul ei, in special prin aptitudinile culinare – facea colaci, torturi, colive. El in schimb, fiind barbat (ceea ce de obicei inseamna inchis si rezervat) – singura nevoie pe care a reusit sa si-o satisfaca, la un nivel foarte mic de altfel – a fost diversitatea. Pe care a gasit-o in a planta copaci si flori, si a le ingriji.

In orice cuplu, asteptarile sunt mari de la partener. Intri intr-o relatie in ideea ca partenerul o sa-ti ofere TOTUL. Uneori chiar pentru tot restul vietii. Dar realitatea zice altceva. Lucrurile functioneaza altfel. Si oricat ai spera tu, la un moment dat o sa fii nevoit sa iti satisfaci nevoile lipsa cu altceva. Sau sa reprimi, si sa devii o persoana plina de ura, furie, frustrata, nemultumita si mereu pusa pe cearta.

O realitate destul de dura, si greu de inghitit pentru multi, este urmatoarea:

“Nimanui nu-i pasa de tine decat prin prisma nevoilor pe care i le satisfaci.”

Prin ceea ce-i oferi, adica. Nu-i mai oferi? Next! Imediat schimba directia. Femeie sau barbat, nu conteaza. Nu-i mai oferi certitudine? O va cauta in alta parte. Diversitate? La fel. Nu mai simte ca progreseaza alaturi de tine? Asemenea. Nu mai simte ca are o contributie in viata ta sau tu in viata lui? Of course. Nu se mai simte ca inseamna ceva pentru tine? Urmatorul!

Degeaba se intreaba o femeie: “Cum a putut sa-mi fure iubitul? Eram prietene!”, sau un barbat: “Era prietenul meu cel mai bun. Cum a putut sa se culce cu nevasta-mea?”. Nu e nevoie de intrebarile astea. Pentru ca, in fond si la urma urmei, fiecare om isi urmeaza propriile nevoi, fara sa se gandeasca prea mult la impactul pe care actiunile sale il au asupra altuia. Si, nedorind sa il piarda pe celalalt, ii ascunde anumite lucruri.

Dar sa revenim la oile noastre, adica la impactul emotional al unei femei asupra unui barbat.

Am intalnit cupluri care la suprafata pareau fericite, care aveau copii mici. Ea alapta, chiar. Insa avea pe cineva. Pentru care a inceput sa ia medicamente care intrerupa lactatia, deoarece voia sa-i ofere celui de-al doilea barbat din viata ei tot ce se putea pe partea afectiva si intima. Suna urat, poate. Si la vremea respectiva recunosc ca am judecat-o. Dar in momentul asta nu. Era un om normal, cu nevoile ei, si nu voia decat sa fie fericita.

Am intalnit cupluri cu copii de scoala, in care ea a hotarat brusc sa isi paraseasca si sotul si copilul pentru ca gasise pe altcineva. Sotul lasat in urma nici pana in ziua de azi nu si-a revenit, dupa 7 ani. A ramas blocat in trecut, in momentele frumoase de familie, refuza sa accepte realitatea, isi ineaca amarul in bautura si are episoade de izbucnit in plans in mijlocul zilei.

Am intalnit femei care iubeau doi barbati, simultan. Fiecare ii oferea ceva ce celalalt nu ii oferea. Si nu putea renunta la nici unul. Nici ele nu sunt de condamnat.

Am auzit despre femei care au facut un copil dintr-o relatie extraconjugala, si au ales sa nu spuna niciodata sotului al cui e copilul de fapt, de teama destramarii casniciei. A pierderii Certitudinii, adica.

Sau despre un barbat care si-a gasit sotia in pat cu altul, si dupa ani de zile de terapie si medicamentatie, tot nu si-a revenit.

Am trecut eu insumi printr-o relatie de multi ani, in care credeam ca eram fericiti. Dar de fapt era doar confortabil, cu momente de fericire, din care lipseau cateva lucruri. Si ea s-a desprins, inaintea mea cu ceva timp, eu ramanand agatat inca vreo 2 ani de trecutul frumos.

Stiu o femeie care a divortat, avand si un copil de 2 ani, in speranta concretizarii in casatorie a unei relatii extraconjugale cu un tip de la serviciu, si el casatorit. Nu a fost sa fie. Dar si femei care dupa o relatie extraconjugala au ales sa rupa aceasta relatie, in favoarea salvarii casniciei, spunand sau nespunand sotului despre barbatul respectiv.

Stiu o alta femeie, de 50 de ani, care de 10-15 ani oscileaza intre doi barbati: fostul sot si actualul iubit. Cu perioade lungi de a se dedica cate unuia dintre ei. Ca apoi sa i se ia de el si sa se intoarca la celalalt. Impactul emotional asupra celor doi a fost distructiv, pentru ca nici unul din ei nu a putut sa-si reconstruiasca viata, ramanand amandoi legati emotional.

Sunt mii de exemple de genul asta. Toate femeile din ele nu-si doreau decat fericire. Sau libertate. Sau regasire de sine. Sau implinire.

Impactul emotional al unei femei asupra unui barbat, cand aceasta are nevoi nesatisfacute de catre el, poate fi devastator, insa. Un barbat care stie ca femeia lui e deschisa catre altii, sau chiar e implicata in alte relatii, imprima o nesiguranta constanta asupra conexiunii dintre ei, o incertitudine, si uneori sentimente de abandon emotional sau de a nu se simti suficient de bun pentru ea. Iar in conditiile in care barbatul respectiv nu accepta situatia, si se impotriveste, instabilitatea emotionala il poate imbolnavi chiar fizic (vorbesc aici de tumori craniene, boli de inima, cancer, paralizii sau probleme intestinale), ducand chiar pana la moarte, daca barbatul in cauza nu face pace cu el insusi.

Barbatii sunt diferiti fata de femei. Din punctul de vedere al evolutiei noi am evoluat ca sa fim puternici. Se vede asta cu ochiul liber, punand un barbat langa o femeie. Si vrem sa demonstram puterea asta si emotional. Suntem “puternici”, reprimand. Ne-exteriorizandu-ne. Tinand in noi. Cu urmari insa. Barbatii chelesc dupa 35 ani, si in medie traim cu 5-10 ani mai putin decat femeile.

O femeie, de bine de rau, isi descarca frustrarile. Tipand la barbatul din viata ei, sau vorbind cu prietenele. Comunicand. Noi, barbatii, suntem muti. Nu suntem in stare sa ne exteriorizam nici daca viata noastra depinde de asta. Iar in interactiunile cu alti barbati, in loc sa vorbim despre ce ne framanta, in locurile unde socializam, vorbim depre sport si bem bere.

Barbatii sunt blamati constant, dar din experienta mea proprie (avand si mult mai multe prietene femei decat barbati) – femeile au povesti mult mai interesante, traite. De care barbatii, in cele mai multe cazuri nu stiu. Mai ales cei din viata lor.

A intelege cum functioneaza un barbat e crucial pentru a-l iubi asa cum e. Din intelegerea profunda a lui se nasc sentimente de iubire si acceptare, si se disipeaza judecata superficiala, ura si resentimentele.

Chiar daca nu aratam, ca sa fim chipurile “puternici”, suntem la fel de usor afectati ca si o femeie. Uneori chiar mai profund. Indiferent cand de lati in umeri si solizi am fi.

Iar femeile care ne catalizeaza sau hranesc instabilitatea emotionala – sunt oameni. Cu nevoi. Care trebuie intelese. Si iubite. Si lasate sa Fie. Si acceptate asa cum sunt. Oricat de vie si ascutita ar fi durerea.

De ce te enervezi cand stai la o coada


coadaE dupa-amiaza. Ai plecat de la serviciu, si, in drum spre casa, te opresti sa platesti niste facturi.

Speri sa rezolvi repede, ca sa ajungi acasa, sa mananci, sa te speli si sa te relaxezi. Planul tau curand e mistuit de flacarile unui eveniment socant: la plata facturilor e coada. De 15 persoane. Care in 10 minute nu s-au miscat deloc. Ti se urca sangele la cap.

“- De ce??? Decedecedecedeceeeeee???? “, iti spui in sinea ta, aproape urland. “De ce tocmai mieeeeee????”

Si astepti. Ca n-ai incotro. Si astepti. Si astepti. Timpul trece cu viteza unui melc somnoros pe canicula. 15 minute, 20, 30! Nu mai poti. Scoti portofelul, sa-l ai pregatit. Te uiti in el trecator. NU AI SUFICIENTI BANI! Lasi repede loc la coada, cand mai ai 2 persoane in fata si incepuse sa se miste, si dai fuga la bancomatul de dupa colt.

Unde e de asemenea coada! Pentru ca e vineri si lumea are nevoie de ani pentru weekend! N-ai incotro si stai si aici. Desi se misca mai repede, cele opt persoane din fata par enorm de multe! Senzatia de stres se amplifica, gandindu-te ca pierzi randul dincolo. Bati din picior. Oftezi interminabil. E cald. Soarele te bate in cap. Sunt 50 de grade pe asfaltul dogoritor, de iulie. Ajungi in fata. Degetele tale pe tastele bancomatului nu ai fost niciodata asa de rapide! Rezolvi, fugi spre cealalta coada. Unde ti-a trecut randul!

“Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!!!!!!!! Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!!!!!!!! Nu se poate asa ceva!”

Renunti, pleci acasa plin de draci. Maine e o alta zi, si alta ocazie de a pierde timpul pe la cozi.

Dar de ce te-ai enervat? Stii?

Posibil ca explicatia sa fie alta decat crezi tu. Nu, nu e ca  esti ghinionist, si nu, nu e de vina nici casierul ca se misca incet. Motivul este TIMPUL.

Subconstient, simti ca timpul tau e valoros. Orice risipa a lui de scoate din sarite, in special daca iti este irosit de altii.

De fiecare data cand:

– stai la o coada

– astepti la casa unui supermarket

– cineva intarzie

– stai la un semafor lung si se mai si baga cate un taximetrist in fata ta,

simti ca toti oamenii astia isi bat joc de timpul tau. Ca ti-l irosesc. “Timpul meu e al meu, nimeni nu are dreptul sa-l iroseasca!”. Asta e de fapt convingerea ta, radacina tuturor nervilor, radacina de care e foarte posibil ca pana in momentul asta sa nu fi fost constient.

Fieare din noi pune valoare pe timpul lui. Fara exceptie. Vrem sa ni-l irosim doar noi insine, nu si altii. Toleranta noastra are niste limite.

Dar, poate, TIMPUL NU EXISTA. E doar o iluzie. Iar testele care ne pun la grea incercare rabdarea – ne sunt trimise de Viata pentru a ne ajuta sa ne-o exersam. Si sa crestem emotional si spiritual. Si sa ajungem sa nu ne mai afecteze persoanele care par sa ne iroseasca timpul. Exista oare posibilitatea asta?

 

INTUITIA Vs. RATIUNEA – sau “De ce viata ta lasa de dorit si nu stii motivul”


einstein_creativityExista 2 tipuri de oameni: oamenii preponderent Intuitivi, si oamenii preponderent Rationali.

Conform unor studii, cei intuitivi folosesc preponderent partea dreapta a creierului, iar cei rationali preponderent pe cea stanga.  Emisfera dreapta este responsabila cu partea creativa, procesarea emotiilor, senzatiilor, culorilor, sunetelor, imaginilor, pe cand cea stanga se ocupa cu statistici, planuri, scenarii, calcule, plusuri si minusuri.

Cumva, pare ca partea dreapta a creierului este controlata in mod direct de intuitie, adica de suflet, in timp ce partea stanga pare sa fie goala de orice sentiment, si condusa de ratiune, cu toate calculele ei.

Oamenii intuitivi se inteleg perfect. Pentru ca se simt. Oamenii preponderent rationali se inteleg si ei perfect. Intuitivii si rationalii nu se inteleg. Unul vorbeste chineza, celalalt swahili. Pentru ca un intuitiv sa inteleaga un rational, trebuie sa-i ceara multe detalii si sa-i puna intrebari, pentru motivul ca rationalul nu transmite emotii, ci emite ganduri, scenarii, calcule. Vorbeste despre lucruri palpabile, concrete, uneori matematice. Iar pentru ca un rational sa inteleaga un intuitiv, trebuie sa-l faca sa vorbeasca pe limba lui – in cifre, concret si palpabil.

Intuitia si ratiunea au fiecare rolul ei: cand intuitia functioneaza, starea ta este una buna spre foarte buna, pe alocuri extraordinara. Zambesti, esti in flow. Toate semafoarele sunt verzi, lucrurile se potrivesc de minune, vin doar chestii frumoase spre tine. Cand insa starea buna este inlocuita de una proasta, intuitia dispare. Iar pupitrul de comanda este preluat de ratiune, care a fost creata pentru a nu lasa corabia fara cineva la carma. Ratiunea va fi prin urmare prezenta in cazul in care o persoana simte emotii negative: frica, stres, furie, tristete.

Sunt un mare fan al descoperirii de sine. Iar rezultatul analizei de o viata asupra propriei persoane, dar si a altor persoane, spune urmatoarele: in momente in care ratiunea e la carma, statisticile, scenariile si calculele (desi facute pentru a lua cea mai buna decizie) sunt de cele mai multe ori dezastruoase. Luam decizii calculate, dar proaste. Si ne intrebam de ce. Si ca sa raspund la aceasta intrebare, vom trece la nivelul urmator: constient vs. subconstient.

Mintea constienta proceseaza 40 de stimuli de mediu pe secunda. Enorm, nu? Nu. Pentru ca subconstientul proceseaza 20 de milioane (!) de stimuli de mediu pe secunda. Hm…. Deci. Fara deci. Constient: 0,0001%, subconstient 99, 9999%. Credeai ca iti controlezi viata in mod constient, nu? Sucker.

Imagineaza-ti un mic scenariu. Mergi pe strada, avand o stare buna. In 5 min, starea buna e inlocuita de una oribila, cu o durere incredibila de cap. Nu-ti vine sa crezi. Te intrebi de ce. Constientul raspunde: “O fi de la vreme”. Multumit de raspuns, iti continui drumul in ignoranta. Nestiind ca, mergand pe strada, pe langa tine a trecut neobservata (neobservata de constient, observata insa in cel mai mic detaliu de subconstient) o persoana care semana si avea parfumul identic cu cel pe care il avea iubita ta din liceu, pe care ai surprins-o tinandu-se de mana cu altul, si care ti-a rupt inima in doua. Amintirea dureroasa a adus in prezent numeroase alte dezamagiri in dragoste din trecutul tau, care adunate ti-au creat imaginea de loser, de care fug toate femeile. Senzatia de depresie s-a accentuat, iar ratiunea a inceput sa caute solutii pentru de-loserificarea ta, intr-un ritm de 5-10 ganduri/secunda, dand nastere la o mini-durere de cap. Negasind solutii, cautarea a continuat, durerea de cap amplificandu-se. Iar tu crezi ca e de la vreme, si iei un nurofen. There you go.

A incerca sa intelegi cu mintea constienta pe cea subconstienta (adica cu 0,0001% pe 99,9999%) e echivalentul unei situatii in care o furnica incearca sa inteleaga cum functioneaza universul. Sau a alteia in care un om incearca sa construiasca un bloc de 10 etaje folosind un singur ciocan. Nu zic ca nu se poate, insa e oribil de greu. Motiv pentru care ar trebui sa fii recunoscator pentru momentele de claritate, de “A-ha!”, de “Evrika!”, in care pur si simplu ti se aprinde un bec, iti pica o fisa, sau esti luminat de un reflector divin. Sunt nepretuite.

O prietena mi-a zis odata ca trebuie sa existe un echilibru intre intuitie si ratiune. Sa coexiste. Nu. Lucrurile nu functioneaza asa. Ele nu pot exista concomitent. Sunt doi boxeri pe ring. Unul trebuie sa fie mereu castigator, nu amandoi. Pentru ca se bat cap in cap. Rar, dar rar de tot – cad de acord. Adica ratiunea pica cu calculele pe intuitie. Cand intuitia functioneaza, nu functioneaza ratiunea. Iar cand ratiunea functioneaza, nu functioneaza intuitia. Cand ai o stare buna, nu poti sa ai concomitent una proasta. Si nici invers.

Ratiunea e pana la urma doar o ultima solutie, un backup, un last resort. Pentru momentele cand starea ta nu e una prea buna. Doar ca… in lumea in care traim starile noastre sunt preponderent proaste. De-aia suntem guvernati de frica, stress, furie. Prin urmare, cream o lume rationala. In care intuitivii sunt o raritate. Deciziile noastre sunt calculate, luate pentru ca “trebuie” sau in scopul de a preveni o durere viitoare. E, nimic nu “trebuie”, iar durerea viitoare te ajuta sa cresti mult mai mult decat confortul caldut.

Copiii pana la 3-4 ani sunt preponderent intuitivi. Pana cand mediul ii transforma. Noi ii transformam in copii fidele ale noastre. Rationale. Sa ne oprim, zic.

Intuitia este sufletul tau. Suflet care poate a existat in corpuri diferite pe parcursul a miliarde de miliarde de miliarde de miliarde de ani. Are informatii pe care evolutia ta, de la bacterie, pana la forma actuala, de om, nu le va avea niciodata. Pentru ca informatiile din evolutie sunt strict legate de supravietuire, transmise prin ADN de la parinte la copil. Iar informatiile pe care le are intuitia sunt legate de progresul tau ca spirit, de cresterea ta emotionala. Vrei sa ai o viata frumoasa?

Intuitia. Inestimabil atu. Ai incredere in ea.

Mamaia trista


mamaiaMergeam pe strada. Fusesem la cumparaturi si, fiind vineri si traficul bara la bara, am hotarat sa fac o plimbare de 2 km pe jos, pana acasa. Era aproape ora 20. Ma grabeam pentru ca de ceva timp incoace hotarasem sa nu mai mananc dupa ora 20, si eram lihnit si cu inca 1 km de parcurs.

Vad in fata mea o silueta neagra, mergand foarte incet. Era o mamaie batrana si slaba, imbracata de sus pana jos in negru. Basma neagra, ilic negru, fusta neagra, dres flausat negru, pantofi negri. Imi venea pana la piept, sa fi avut cam un metru cincizeci.

In graba mea, dau sa o depasesc. Exact in momentul ala, se opreste si zice ceva. Initial nu am inteles ce zisese, si instinctual am intors capul sa vad daca vorbea cu mine, pentru ca o depasisem deja cu vreo doi metri. Nu vorbea insa cu mine. Se oprise si se uita in directia mea, dar in gol, fara sa ma vada, vorbind parca cu ea insasi. Am auzit cateva cuvinte: “ … 93 de ani…”. Si o vad ducandu-si mana la ochi si stergandu-si o lacrima.

M-am oprit. In momente ca astea, orice prioritate as avea, dispare. Batrana devenise prioritatea mea. Eram atras spre ea ca un fluture de noapte spre un bec. Si ma sprijin de un copac, cinci metri in fata ei, asteptand-o sa o ia din loc. Intre timp, creierul meu procesa vorbele ei. Aveam flash-uri cu imaginea ei din spate, cu glasul ei cand o depaseam, cu chipul ei cand se oprise. Si am realizat ce zisese.

Zisese: “Doamne, de ce nu ma iei? Am 93 de ani!”. Iar apoi s-a oprit sa isi stearga lacrimile. Nu pot sa exprim cat de tare m-a emotionat ce auzisem. Nu puteam sa ma misc. Eram tintuit in loc si o asteptam sa vina spre mine. Nu stiam ce urma, nu aveam vreun plan, pur si simplu o asteptam.

O vad ca incepe din nou sa mearga. Ajunge in dreptul meu. O observ. Cand ajunge langa mine, neasteptat, doi paznici care pazeau o sala de jocuri o opresc si ii zic: “Mamaie, stai un pic sa-ti dam ceva”. Batrana se opreste. Cineva vine dinauntru cu un servetel in care erau impaturite 3 mini-sandwich-uri, si i le da. Batrana multumeste, si mai merge cativa metri pana la o farmacie si se aseaza pe pervazul de jumatate de metru din dreptul geamurilor. Si incepe sa manance.

Eu, care nu fac de obicei din astea, ma trezesc mergand in directia ei. Ceva ma mana intr-acolo. Poate dorinta de a-i asculta supararile si de a o ajuta cu o vorba buna.

Ma vede venind.

“- Sarut mana, mamaie.” ii zic, oprindu-ma la un metru de ea. Nu voiam sa o deranjez.

“- Buna seara, mama”, raspunde ea.

“- Pot sa ma asez langa matale?”

“- Cum sa nu”, zice ea, invitandu-ma sa iau loc langa ea.

Apoi continua, fara ca eu sa apuc sa zic ceva:

“- Mi-au dat baietii de acolo niste mancare”, zice ea, aratandu-mi mini-sandwich-urile impaturite in servetel. “Da’ nu pot sa le mananc, ca n-am dinti. Am mancat unul, imi ajunge. Ia-le dumneata pe astea.” Si imi intinde servetelul.

Parca nu-mi venea sa cred ce se intampla. Batrana chiar dadea unui strain din mancarea ei. Am refuzat-o imediat. N-a acceptat. Imi indesa servetelul in maini, intr-un fel in care nu aveam cum sa refuz.

“- Ia-le tu, mama, mananca.”

Parca stia ca mi-e foame. Nu stiu cum, dar stia. Le-am luat, multumindu-i. Ce sa fac? Nu accepta nici un refuz din partea mea. M-a impresionat pana la lacrimi.

Ii zic:

“- V-am vazut mai devreme cam suparata. Ce s-a intamplat?”

“- Nu mai am bani, mama. Pensia vine pe 16. Azi in cat suntem?”

“- 13”, zic eu. “Deci luni va vine.”

“- Da… E greu, mama. Greu…” Apoi scoate din buzunar trei foi de hartie, impaturite. Mi le arata, cu mainile tremurand. Erau acolo niste nume si niste adrese, trase la xerox in 3 exemplare.

“- Ce sunt astea?”, o intreb.

“- Numele copiilor mei, mama. Le-am tras la xerox si le tin la mine. In caz ca mor, sa stie cine ma gaseste unde sa sune…”

Ma uitam la ea, interzis. Nu mai stiam ce sa mai spun. Reusesc totusi sa scot un:

“- Si eu am o mamaie de 91 de ani…”

Ea, luminandu-se parca la fata:

“- Si… traieste?”

“- Da” zic eu, “traieste”.

“- Eu am 93 de ani.”

“- Multi inainte”, ii zic, spunandu-mi in sinea mea: “Stiu, v-am auzit mai devreme, cand vorbeati cu Dumnezeu.” Apoi, vazand-o ca da sa se ridice, ii zic:

“- As vrea sa va dau niste bani, sa va ajunga pana la pensie”. Si scot portofelul.

Ea, punandu-mi mana pe portofel, imi spune “- Lasa mama, nu e nevoie, ca ma descurc.”

N-o ascult, si scot de acolo niste bani, si ii intind.

“- Sunt multi, mama”, zice ea. Desi nu erau foarte multi. “I-ai castigat?”

“- Nu, zic eu.”

Ii ia, zicand: “Sa dea Dumnezeu sa castigi multi bani, mama!”

“- Va multumesc. Unde locuiti?” o intreb eu. Ma gandeam ca poate sta in vreun sat de langa Bucuresti, si deja faceam planuri sa ma duc sa iau masina si s-o duc acasa. Mergea destul de anevoios.

“- Aici, pe strada, un pic mai in fata. Dumneata unde stai?”

“- Exact vizavi”, zic.

“- A, peste drum…. Plec si eu, mama. Multa sanatate.” Si se ridica.

Speram sa mai stea sa imi mai spuna despre ea. Sa imi povesteasca mai mult din viata ei, din tristetile ei. Sa o ajut, cumva. Dar se grabea. Probabil avea raspunsul de la Dumnezeu. De cand vorbise cu el si se oprise sa-si stearga lacrimile, in urmatorii 5 metri o oprisera paznicii sa-i dea de mancare, iar in urmatorii 5 o oprisem eu sa stau de vorba cu ea si sa-i dau bani. I-am zis si eu la revedere, si am urmarit-o plecand.

Am traversat apoi, muscand din sandwich-urile de la ea. Nu erau foarte proaspete, pareau facute de dimineata si lasate la temperatura camerei pana seara, dar erau ok. Paznicii i le oferisera cu suflet. Au fost bune, mi-au astamparat foamea.

N-a mai contat ca depasisem cu mult ora de la care nu mai trebuia sa mananc. Aveam corpul hranit. Si sufletul. De o mamaie de 93 de ani, trista, care mi-a oferit din mancarea ei, si care mi-a impartasit o bucatica din viata ei.

Iti multumesc, mamaie!

Batranul din Cora


Batranul din CoraEram in Cora acum cateva luni. Stateam la o masa, in zona de fast food.

Deodata, aud niste strigate. Un paznic al hipermarketului, in jur de 60 ani dar energic, urla la un batran care arata cam de 80 si care impingea un carucior: “Iar ai venit??? Da-i drumu-acasa! Sa nu te mai prind pe aici!”. Asta fiind varianta scurta. Cea lunga avea cel putin 2 minute si continea si ceva injuraturi.

Paznicul se apropie cu pasi repezi de batran si ii ia o punga din mana, pe care o pune pe cutia de lemn unde se debaraseaza tavile de mancare, aratandu-i insistent drumul spre iesire. Batranul, nezicand nimic, o ia spasit spre directia impusa de paznic, impingandu-si carutul.

Ma uitam contrariat, si un pic furios. Incercam sa inteleg. Si pana la urma am reusit. Batranul nu era client al magazinului. Venea acolo sa adune resturile de mancare lasate de oameni pe mese. Si sticlele pe jumatate baute, de suc sau apa. Probabil facea asta frecvent, din moment ce paznicul a reactionat asa violent. Dar nu era nevoie de urlete. Ce facea batranul putea fi usor trecut cu vederea, ori, in cel mai rau caz, putea fi indrumat bland spre iesire. Batranul nu facea asta de placere. Saracia il impingea.

Eram destul de furios. Puteam foarte usor sa ma duc la paznic si sa urlu si eu un pic la el. Dar am preferat alta linie de actiune. Am luat punga cu resturi de mancare pe care paznicul o confiscase (munca de probabil 1 ora-doua din partea batranului, cu pandit de oameni care se ridicau de la masa, si reactionat repede, inainte sa debaraseze personalul de curatenie, totul pentru un hamburger pe jumatate mancat si un strop de apa pe fundul unei sticle) si i-am urmarit pe cei doi in timp ce se indreptau spre iesire.

Batranul se vedea ca nu voia sa plece, si dintr-odata alege o tactica neasteptata. Ca sa scape de urmaritor, intra cu tot cu carut intr-un pet shop din interiorul hipermarketului, facandu-se ca se uita la diverse produse. A functionat! Paznicul a ramas debusolat, un pic cu ochii in soare, si, neputand sa intre in magazin (nu era sub “jurisdictia” lui), a asteptat un pic si apoi a plecat bombanind.

Am intrat si eu in pet shop, indreptandu-ma catre batranul care se facea ca se uita printre rafturi. I-am inmanat punga pentru care muncise ultimele ore.

“- Asta e a dumneavoastra” i-am spus.

“- Va multumesc frumos….” mi-a raspuns el.

Am plecat de acolo multumit. Ii returnasem omului proprietatea, si am reusit sa nici nu fac scandal, scandal care ar fi creat stres atat pentru mine, cat si pentru altii.

 

Azi, cateva luni mai tarziu, sunt din nou in Cora. Tot la o masa. Vad un batran impingand un carucior, in zona fast food-urilor. Fata lui imi era vag familiara, dar nu stiam de unde sa il iau. Asa ca l-am urmarit cu privirea.

Se asezase si el la o masa, si studia oamenii. Caruciorul lui continea niste pungi, care nu pareau sa fie luate din hipermarket. Si cateva sticle de 0,5L, goale trei sferturi. In momentul asta stiam exact cine e. Era batranul de acum cateva luni. Paznicul de 60 de ani in schimb – nu mai era.

Il vad ca se ridica brusc de la masa, si se indreapta spre alta masa de unde tocmai plecase un cuplu de tineri. Se uita in tava lor. Nimic de luat de acolo. Decat o sticla de apa minerala, tot de 0,5, din care mai erau de luat maxim 2-3 inghitituri. Se intoarce la masa lui, si ia o gura de apa din sticla pe care tocmai o luase de pe masa tinerilor. Ii cade dopul pe jos. Intinde o mana tremuranda, care prinde cu greutate dopul, cu doua degete, si il pune din nou la locul lui, pe gura sticlei. In tot timpul asta, urmarind cu privirea celelalte mese.

Intre timp, ajunge la masa mea o prietena pe care o asteptam, si se aseaza langa mine exact cand eu ii faceam o poza batranului.

“- Vezi batranul de acolo?” ii zic ei.

“- Da. Cine e?” intreaba ea.

“- Urmareste-l putin, si ai sa vezi. Aduna resturile de mancare lasate de oameni pe mese”.

Nu termin bine propozitia, ca batranul se ridica sa verifice o tava lasata pe masa de cateva persoane care plecasera. Nu era de luat de acolo decat o sticla de cola mica, plina 1/3. O ia si o pune in carut.

Prietena mea, vazand faza, zice: “Vreau sa-i dau niste bani, dar imi e rusine. Ii dai tu?” ma intreaba. “Sigur, zic eu”. Scoate 10 lei din portofel, scot si eu 10, ea mai scoate 10. In total 30 lei. “Nu e prea mult?” o intreb. “Nu” imi raspunde ea.

Ma ridic si ma indrept spre batran. Ii intind banii.

“- Astia sunt pentru dumneavoastra”, ii zic.

Se ridica in picioare. Ia banii cu o mana sovaielnica, nevenindu-i parca sa creada. Ma priveste in ochi. Isi da sapca jos. Imi spune:

“- Va multumesc…. Multa sanatate va doresc, dumneavoastra si familiei dumneavoastra…” Isi cauta cuvintele. Parea miscat de ceea ce se intampla.

Ii multumesc. Ma indepartez. Ma apropii de masa mea, ne ridicam si plecam. Batranul ramasese in continuare in picioare, de parca nu reusea sa isi revina, cu sapca in mana, si ne urmarea cu privirea. Am simtit. Am aruncat o ultima privire in urma. Se uita la noi cum ne indepartam. Inclina capul din nou, in semn de multumire. Il inclin si eu.

Iar inclinandu-l, i-am zis de la departare, fara a pronunta macar un cuvant: “Multa sanatate va doresc. Aveti grija de dumneavoastra. Sunteti un suflet frumos.”.

Si… stiu ca a “auzit”.

Scrisoarea Barbatului catre Femeie


femeieFemeie, e randul tau sa vii in fata.

Timp de milioane de ani am fost impreuna. Pas langa pas. Umar langa umar. Completandu-ne unul pe altul.

Asa am invatat, evoluand impreuna atata timp. Eu am devenit puternic, pentru a te proteja, si a construi, si a vana. Tu ai devenit fragila si delicata, dandu-mi posibilitatea de a face aceste lucruri. Si ti-ai dezvoltat latura emotionala, cu care m-ai sustinut cand am avut nevoie. Si cu care m-ai mangaiat, pe mine si pe copiii pe care i-am fi avut sau nu. Cu latura asta ai facut mai frumoasa o lume intreaga. Milioane de ani.

Milioane de ani ai stat cu un pas in spatele meu, sustinandu-ma din umbra. Asa ti-ai dorit. Si asa am decis, impreuna. Iar acum iti doresti sa vii in fata. Te invit cu drag. Pentru ca e momentul sa faci asta. E momentul tau.

Tot timpul asta am creat o lume a mea. Am construit, am inventat lucruri noi, incredibil de detaliate tehnic. Zgarie-nori, avioane, masini. Dar si razboaie. Si o societate bazata pe legi fara suflet. O lume rationala. Care acum e atat de stricata si peticita, ca orice i-as face – nu mai functioneaza cum trebuie. Am incercat sa repar multe, asa cum am stiut mai bine. Nu prea mi-a reusit.

Am obosit. In lumea pe care am creat-o nu-mi mai gasesc locul. A devenit un monstru lacom pe care zi de zi ma chinui sa-l tin sub control, si zi de zi isi lasa amprenta asupra mea. Ma umple de rani. Rolul meu primordial, pe care il am in ADN de milioane de ani, acela de a-mi intretine familia, greu mi-l mai indeplinesc. Cateodata, oricat as incerca, nu reusesc. Stresul isi lasa zi de zi amprenta asupra mea. Imbatranesc pe zi ce trece, albesc, ma imbolnavesc si mor, cu ani de zile inaintea ta. Si te las singura.

Nu mai vreau asta. Si mi-e greu. Te rog, iarta-ma. Iarta-mi neputinta. Stiu ca eu trebuie sa fiu cel puternic, dar de cele mai multe ori ajung sa fiu slab. Uneori te cert, sa mai golesc paharul de frustrari adunate din viata. Alteori tu ma certi, pentru ca nu imi indeplinesc rolul meu, asa cum am convenit acum milioane de ani.

Si ai dreptate. Iarta-ma ca iti pun pe umeri si responsabilitatile mele. Dar poate asa sunt randuite lucrurile. Sa ai sansa sa poti veni si tu in fata. Sa construiesti o noua lume, mai frumoasa decat cea pe care am construit-o eu. Sa pui suflet in ceea ce eu n-am pus.

Eu voi face un pas in spate. Sa ma cunosc mai bine. Sa ma impac cu emotiile mele. Sa plang. Sa ma accept. Sa ma odihnesc. Si poate sa revin cu forte noi. Am nevoie de asta. Iar tu – construieste. Dar nu ceea ce construiesc eu, ce este tehnic. Asta voi face in continuare, ca si pana acum. Nu ma voi opri din construit. Lasa-mi mie partea tehnica. Tu construieste cu sufletul. Pune-l in tot ceea ce faci. Fa ceea ce-ti place sa faci, din toata inima ta. Arata-ti lumina, puterea, stralucirea. Care atata timp au stat ascunse in spatele meu. Meriti asta.

E greu, stiu. Dar nu esti singura. Eu o sa fac ce ai facut tu – o sa te sustin. Nu esti singura.

Si chiar daca esti puternica, eu te voi proteja. Te voi apara. Voi fi partenerul tau. Iar la sfarsitul zilei, nu incerca sa-mi reprosezi neputinta mea, in speranta ca voi schimba ceva. Nu ma face sa ma simt slab, pentru ca nici unul dintre noi nu va fi multumit, si ne vom rupe in doua. Da-mi voie sa fiu cum aleg sa fiu, si accepta-ma, te rog. Iar eu te voi strange in bratele mele puternice, te voi privi adanc in ochi si in suflet, si te voi mangaia pe obraz.

Hai, curaj. Paseste in fata!

Arata-ti stralucirea, lumina! PUTEREA!

Arata ca poti face o lume mai buna. Cu bunatatea ta, cu daruirea ta, cu sensibilitatea ta, cu iubirea ta. Cu bucuria ta, cu zambetul tau!

E momentul tau, pe care l-ai asteptat atat si atat timp! Il meriti.

Straluceste!

 

Understand Men! / Intelege Barbatii!


Varianta in limba romana

Understand Men!

Intelege barbatii - Understand menMen are genetically predisposed to hiding their feelings. Believe me, I’m a man – I know.

For a man, sharing his feelings with another man is the equivalent of looking at that man at a urinal. You know Continue reading →

A short homeless story/ O poveste scurta despre oamenii fara adapost


 

Varianta in limba romana

A short homeless story

homeless_man_on_streetWhat does a homeless person signify to you?

Sometimes it might signify someone who tries to take advantage of you, other times a person who ran out of luck. Sometimes nothing, as you pass him by, seeing him as just another piece of the background.

I’ve had a lot of encounters with homeless people, of all sorts. I don’t make a habit out of giving them all money, only to those my intuition (or instinct, if you will) is telling me that they need it. And I do that especially with those who don’t ask.

Today I was waiting in the bus station to take Continue reading →